(1) În anul 2024, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ordonatorii de credite ai autorităților și instituțiilor publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, nu pot organiza proceduri de achiziție publică și nu pot încheia angajamente legale pentru categoriile de cheltuieli prevăzute la următoarele articole de cheltuieli bugetare:
a) «Bunuri și servicii» pentru alineatul «Furnituri de birou», cu excepția tipizatelor/formularelor necesare acordării asistenței medicale în unitățile Ministerului Afacerilor Interne;
b) «Bunuri de natura obiectelor de inventar», cu excepția cheltuielilor aferente unităților finanțate integral de la bugetul de stat aflate în subordinea Ministerului Sănătății care asigură asistența medicală publică de urgență în faza prespitalicească;
c) „Cărți, publicații și materiale documentare“;
d) „Consultanță și expertiză“ cu excepția celor care sunt necesare pentru finanțarea proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile și rambursabile;
e) «Pregătire profesională», cu excepția pregătirii profesionale a personalului medical în vederea obținerii/menținerii autorizațiilor necesare acordării asistenței medicale în unitățile Ministerului Afacerilor Interne;
f) „Studii și cercetări“, cu excepția celor care sunt necesare pentru finanțarea proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile și rambursabile;
g) «Alte cheltuieli», cu excepția alineatelor «Chirii», «Prime de asigurare nonviață», «Executarea silită a creanțelor bugetare» și «Alte cheltuieli cu bunuri și servicii» pentru domeniul sănătății și justiției și pentru acțiunile privind organizarea și constatarea infracțiunilor flagrante, a cheltuielilor aferente pregătirii participării României la expoziția mondială Expo 2025 Osaka, precum și pentru alți ordonatori de credite pentru care, determinat de specificul activității, interdicția prevăzută la această literă ar îngreuna foarte mult sau ar face imposibilă desfășurarea activității. Astfel de situații pot fi deblocate prin memorandum aprobat în Guvern, inițiat de autoritatea publică tutelară a ordonatorului de credite.
h) „Asociații și fundații“, cu excepția angajamentelor ce vizează domeniile „Sănătate“, „Asistență socială“.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , pentru cheltuielile autorităților/instituțiilor publice pentru activitățile din domeniul culturii, precum și autoritățile/instituțiile publice de cultură care organizează și desfășoară activități și/sau oferă servicii cultural-artistice, indiferent de forma de finanțare și subordonare, care organizează și/sau desfășoară proiecte culturale, pot efectua cheltuieli potrivit art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 245/2001 , cu modificările și completările ulterioare, și potrivit art. 8 din Legea nr. 186/2003 privind susținerea și promovarea culturii scrise, republicată, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Prevederile alin. (1) lit. d) nu se aplică cheltuielilor privind consultanța juridică angajată în scopul contractării/administrării datoriei publice și utilizării instrumentelor financiare derivate, a celor aferente dobândirii de participații în condițiile art. 4 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică și nici cheltuielilor specifice autorităților de reglementare, cheltuielilor necesare asigurării reprezentării în litigiile internaționale și naționale sau contractării de experți sau experți parte pentru participarea la expertize judiciare, care afectează direct veniturile bugetului de stat și patrimoniul public.
(4) Prevederile alin. (1) lit. e) nu se aplică cheltuielilor privind instruirea și atestarea personalului care operează infrastructura prin care sunt decontate operațiunile Ministerului Finanțelor în Sistemul electronic de plăți personalului Curții de Conturi.
(5) Prevederile alin. (1) nu se aplică cheltuielilor aferente organizării și desfășurării alegerilor pentru Președintele României, precum și alegerilor pentru Senat și pentru Camera Deputaților.
(6) Prevederile alin. (1) lit. b) și c) nu se aplică cheltuielilor cu materiale școlare și dotării spațiilor de învățământ, cămine, cantine din unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar.
(7) Prevederile alin. (1) nu se aplică cheltuielilor pentru realizarea și menținerea capacității operaționale a unităților/ structurilor din domeniul apărării și securității naționale, pentru îndeplinirea misiunilor specifice ce revin acestora.
(8) Prevederile alin. (1) lit. e) și g) nu se aplică cheltuielilor aferente participării la programe de pregătire profesională organizate de Institutul Național de Administrație, cheltuielilor cu personalul specializat necesar pentru organizarea acestora, precum și cheltuielilor comisiilor de autorizare județene/a municipiului București aflate în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, pentru autorizarea furnizorilor de formare profesională, conform prevederilor art. 24 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(9) Prevederile alin. (1) nu se aplică fondurilor obținute din donații și sponsorizări, cheltuielilor aferente acțiunilor de reprezentare și protocol desfășurate la nivelul Administrației Prezidențiale, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului și la nivelul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României din străinătate, cheltuielilor pentru care au fost alocate sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului către instituțiile cu atribuții în prevenirea și combaterea evaziunii și fraudei fiscale și în domeniul administrării finanțelor publice, cheltuielile privind administrarea și valorificarea bunurilor indisponibilizate în proceduri penale, precum și cheltuielilor aferente sistemului național de decorații al României.