(1) În cazul în care au fost delegate atribuții de conducere a întreprinderii publice către directori, iar postul/posturile de director rămâne/rămân vacant/vacante, consiliul de administrație poate desemna un director provizoriu până la finalizarea procedurii de selecție, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. Durata mandatului este de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia, pentru motive temeinice, până la maximum 6 luni.
(2) Remunerația directorilor provizorii va fi egală cu remunerația directorilor prevăzuți la art. 64 alin. (3) .