(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență autoritățile publice locale în parteneriat cu operatorii regionali sau individual pot depune cereri de finanțare pentru implementarea proiectelor de infrastructură de apă și apă uzată în limita unor valori de până la 50 mil. euro, inclusiv TVA, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) proiectul de infrastructură de apă și apă uzată este independent funcțional, iar prin aceasta nu face obiectul unei divizări artificiale a proiectului în vederea evitării depunerii acestuia ca proiect major în cadrul Programului operațional Infrastructură mare. Justificarea independenței funcționale a proiectului și a divizării artificiale se va face printr-o notă justificativă aprobată de conducătorul liderului de parteneriat;
b) proiectul poate fi parte componentă, independentă funcțional a unui proiect de apă și apă uzată care urmează a fi dezvoltat/implementat de către operatorul regional, fără ca aceasta să fie condiție obligatorie pentru depunerea cererilor de finanțare;
c) operatorul regional a avizat favorabil documentația tehnico-economică care însoțește proiectul;
d) operatorul regional se obligă se preia în operare și mentenanță proiectul de infrastructură de apă și apă uzată astfel cum acesta va fi implementat, în baza unui angajament de operare și mentenanță încheiat;
e) proiectul are indicatorii tehnico-economici aprobați conform legii;
f) sunt îndeplinite toate condițiile necesare prevăzute de ghidul solicitantului pentru accesare de fonduri externe neramburabile destinate infrastructurii de apă și apă uzată.
(2) În baza contractelor de finanțare încheiate potrivit alin. (1) autoritățile publice locale au calitatea de beneficiar în cadrul Programului operațional Infrastructură mare.
(3) Contractelor de finanțare încheiate potrivit alin. (1) le sunt aplicabile prevederile legale privind cererile de prefinanțare/cererile de rambursare/cererile de plată prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare.
(4) La finalizarea implementării proiectelor de infrastructură de apă și apă uzată pentru care au fost încheiate contracte de finanțare potrivit alin. (1) operatorii regionali sunt obligați să preia în operare și mentenanță proiectul de apă și apă uzată potrivit angajamentului de operare și mentenanță încheiat între operatorul regional și autoritatea publică locală.
(5) În baza angajamentului de operare și mentenanță operatorul regional înregistrează în evidențele financiar- contabile proiectul de infrastructură de apă și apă uzată implementat de autoritatea publică locală și exercită obligațiile prevăzute de lege pentru activitatea de mentenanță și operare.