LexistoriaDreptul la drept.

OUG 11/2004

Azi

Text integral · 22 articole

Articolul 4

(1) Miniștrii de stat sunt ajutați în activitatea lor de câte un consilier de stat.

(2) Consilierii de stat prevăzuți la alin. (1) sunt numiți și revocați în și din funcție prin decizie a primului-ministru, la propunerea miniștrilor de stat.

Articolul 5

(3¹) Institutul Național de Statistică este condus de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de trei vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a primului-ministru. Fiecare vicepreședinte răspunde de unul dintre următoarele domenii:

(1) Secretariatul General al Guvernului preia în structură compartimentul cu probleme speciale din cadrul fostului aparat de lucru al primului-ministru.

(2) Secretariatul General al Guvernului asigură, la nivelul aparatului de lucru al Guvernului, cu excepția Cancelariei Primului-Ministru, organizarea sistemului pentru protecția informațiilor clasificate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

a) activitatea de integrare europeană;

b) coordonarea activității de statistică economică și socială;

c) coordonarea infrastructurii statistice.

(5) Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului are calitatea de ordonator principal de credite pentru aparatul de lucru al Guvernului, cu excepția Cancelariei Primului-Ministru.

Articolul 6

(1) Se înființează Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor prin reorganizarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.

(2) Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor coordonează din punct de vedere metodologic activitatea Gărzii Naționale de Mediu, instituție publică aflată în subordinea Autorității de control a Guvernului.

(3) Posturile și funcțiile publice necesare înființării Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor se stabilesc pe bază de protocol între Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, după completarea cadrului organizatoric al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, conform Hotărârii Guvernului nr. 209/2004 privind redistribuirea de posturi și fonduri aferente în vederea întăririi structurilor cu atribuții în procesul aderării la Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.

Articolul 7

Se înființează Ministerul Educației și Cercetării prin reorganizarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.

Articolul 7¹

(1) Ministerul Educației și Cercetării își realizează atribuțiile în domeniul cercetării prin Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, care se înființează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea ministerului.

(2) Conducerea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică se asigură de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului educației și cercetării.

(4) Organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 8

(1) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului își realizează atribuțiile în domeniul turismului prin Autoritatea Națională pentru Turism, care se înființează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea ministerului.

(2) Conducerea Autorității Naționale pentru Turism este asigurată de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului. Postul de vicepreședinte se asigură prin suplimentarea schemei de personal a Autorității Naționale pentru Turism.

(3) Organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Turism se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 9

(1) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor este coordonat de ministrul culturii și cultelor și este condus de un director general, ajutat de un director general adjunct, numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului coordonator.

(2) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se face integral și distinct de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului Ministerului Culturii și Cultelor, ministrul coordonator fiind ordonator principal de credite.

Articolul 10

Ca urmare a desemnării Ministerului Finanțelor Publice ca autoritate de management pentru Cadrul de sprijin comunitar și ca autoritate de management pentru Fondul de coeziune, personalul și posturile preluate de Ministerul Finanțelor Publice de la Ministerul Integrării Europene își păstrează funcțiile publice specifice și salarizarea aferentă acestora, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 291/2000 privind organizarea și funcționarea unor ministere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 308/2001 , cu modificările ulterioare, până la intrarea în vigoare a legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Articolul 11

Evaluarea coșului minim de consum se realizează sub coordonarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Articolul 12

(1) Reglementarea aspectelor determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se face prin acte normative adoptate de Guvern, la propunerea ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice implicate.

(2) Ministerele, celelalte autorități ale administrației publice și instituțiile publice nou-înființate sau care preiau activități de la alte instituții publice ori structuri vor prelua, pe bază de protocol, toate drepturile și obligațiile instituției, structurii sau activității preluate, inclusiv bunurile mobile și imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestora.

Articolul 13

(1) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat pe anul 2004, corespunzător prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-primire.

(2) Protocoalele de predare-primire se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și cuprind prevederile bugetare, execuția bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate, precum și celelalte drepturi și obligații prevăzute la art. 12.

(3) Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (1) în bugetul de stat și în bugetele ordonatorilor principali de credite, finanțarea acestora se va asigura din bugetele ordonatorilor principali de credite existenți înainte de modificarea structurii și componenței Guvernului, potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 5/2004 pentru aprobarea modificării structurii și componenței Guvernului, și, respectiv, înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(4) Deschiderea creditelor bugetare se efectuează din bugetele ordonatorilor principali de credite existenți înainte de modificarea structurii și componenței Guvernului, potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 5/2004 , și, respectiv, înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se aprobă de ordonatorii principali de credite ai instituțiilor publice înființate sau rezultate în urma reorganizării, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(5) Personalul instituțiilor care se reorganizează sau își schimbă raporturile de subordonare conform prezentei ordonanțe de urgență își menține, până la data intrării în vigoare a noii legi a salarizării personalului din instituțiile publice, nivelul salarizării prevăzut prin actele normative în vigoare.

(6) Efectuarea modificărilor în execuția bugetului de stat, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, se va face de către ordonatorii principali de credite, pe baza precizărilor Ministerului Finanțelor Publice.

Articolul 14

(1) Numărul maxim de posturi în aparatul de lucru al Guvernului, cu excepția Departamentului pentru Relația cu Parlamentul, finanțate potrivit legii, se suplimentează cu 97 de posturi, peste cele preluate ca urmare a măsurilor de reorganizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(2) Finanțarea celor 97 de posturi prevăzute la alin. (1) se asigură din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, prin suplimentarea în mod corespunzător a bugetelor Cancelariei Primului-Ministru și Secretariatului General al Guvernului.

(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, miniștrii de stat coordonatori vor propune Guvernului măsuri de reorganizare a autorităților și instituțiilor publice din subordinea Guvernului sau ministerelor, după caz. Măsurile de reorganizare vor viza reducerea numărului de posturi și a fondurilor aferente, astfel încât să se asigure cel puțin acoperirea suplimentărilor prevăzute la alin. (1) și (2).

Articolul 15 — privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001

(1) În cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele denumiri se înlocuiesc, în mod corespunzător prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, după cum urmează:

a) Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului cu Autoritatea Națională pentru Tineret, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de tineret, și cu Ministerul Educației și Cercetării, în cazul celorlalte prevederi;

b) Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și, respectiv, cu Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor.

(2) În cuprinsul art. 3, art. 5 alin. (3) și (4) și al art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 63/2001

, sintagma prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței se înlocuiește cu sintagma prin decizie a primului-ministru.

Articolul 16

Actele normative în care sunt prevăzute ministerele, organele de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile publice, care se desființează, se reorganizează ori își schimbă raporturile de subordonare sau de coordonare, după caz, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se modifică în mod corespunzător.

Articolul 17

Ordonanța Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administrația publică centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001 , se modifică și se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 va avea următorul cuprins: "Art. 1. - În sensul prezentei ordonanțe, prin demnitar din administrația publică centrală, denumit în continuare demnitar, se înțelege: primul-ministru, ministrul de stat, ministrul, ministrul delegat, șeful Cancelariei Primului-Ministru, secretarul de stat și asimilatul acestuia din cadrul ministerelor, Cancelariei Primului-Ministru, Secretariatului General al Guvernului și Departamentului pentru Relația cu Parlamentul, conducătorul organelor de specialitate ale administrației publice centrale, cu rang de secretar de stat, prefectul ca reprezentant al Guvernului, precum și subprefectul." 2. Anexa nr. 1 "Numărul maxim de posturi din cabinetul demnitarului, pe funcții și niveluri de demnitari" va avea următorul cuprins: «Numărul maxim de posturi din cabinetul demnitarului, pe funcții și niveluri de demnitari»: ┌────┬─────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────┐ │Nr. │ │ Funcții în cabinetul demnitarului │ │crt.│ Demnitar ├──────┬──────┬───────┬──────┬──────┤ │ │ │Direc-│Asis- │Consi- │Secre-│Curier│ │ │ │tor de│tent │lier │tar │per- │ │ │ │cabi- │de ca-│per- │per- │sonal │ │ │ │net │binet │sonal │sonal │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤ │ 1.│Prim-ministru │ 1 │ 3 │ 14 │ 3 │ 2 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤ │ 2.│Ministru de stat │ 1 │ 3 │ 11 │ 2 │ 2 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤ │ 3.│Ministru, ministru delegat, │ │ │ │ │ │ │ │șeful Cancelariei Primului-Ministru │ 1 │ 3 │ 8 │ 2 │ 2 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤ │ 4.│Secretar de stat și asimilatul │ 1 │ 1 │ 2 │ 1 │ 1 │ │ │acestuia din cadrul ministerelor, │ │ │ │ │ │ │ │Cancelariei Primului-Ministru, │ │ │ │ │ │ │ │Secretariatului General al Guvernului│ │ │ │ │ │ │ │și Departamentului pentru Relația │ │ │ │ │ │ │ │cu Parlamentul │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤ │ 5.│Conducător de organ de specialitate │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │ │ │al administrației publice centrale, │ │ │ │ │ │ │ │cu rang de secretar de stat │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤ │ 6.│Prefect │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┤ │ 7.│Subprefect │ 1 │ - │ 1 │ - │ - │ └────┴─────────────────────────────────────┴──────┴──────┴───────┴──────┴──────┘ NOTĂ: 1. Pentru pct. 4 și 5 organizarea cabinetelor se realizează cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat în condițiile legii. 2. Dispozițiile pct. 6 și 7 se aplică până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv. Anexa 1 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1998 a fost modificată de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 198 din 23 iunie 2005 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 28 iunie 2005.

Articolul 18

Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Alineatul (3) al articolului 1 va avea următorul cuprins: "(3) Cheltuielile de natura celor care fac obiectul prezentei ordonanțe, cuprinse în bugetele Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Cancelariei Primului-Ministru, Secretariatului General al Guvernului și instituțiilor din domeniul apărării țării, ordinii publice și siguranței naționale, se stabilesc prin normative proprii." 2. În tot cuprinsul ordonanței, cuvintele: "ministru" și "miniștri" se înlocuiesc cu sintagmele: "ministru de stat", "ministru", "ministru delegat" și, respectiv, "miniștri de stat", "miniștri", "miniștri delegați".

Articolul 19

────────────────────────────────────────────── Nr. Indemnizația crt. Funcția (lei) ────────────────────────────────────────────── "1¹. Ministru de stat 41.999.000" ──────────────────────────────────────────────

(1) Anexa nr. VII/2b la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2002 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 24 decembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003 , cu modificările ulterioare, se completează cu o nouă poziție, poziția nr. 1¹, cu următorul cuprins:

(2) Indemnizației stabilite pentru ministrul de stat conform alin. (1) i se aplică reglementările incidente cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 22 decembrie 2003.

Articolul 20

Alineatul (4) al articolului 25 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "(4) Dezbaterile din sedintele Guvernului și modul de adoptare a actelor acestuia, precum și a oricăror alte măsuri stabilite se înregistrează pe banda magnetica și se consemneaza în scris în stenograma sedintei, certificata de ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului și păstrată, conform legii, în cadrul Secretariatului General al Guvernului."

Articolul 21

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se completează în mod corespunzător cu dispozițiile Legii nr. 90/2001 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 22

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 142/2000 *) privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției SAPARD pentru implementarea tehnică și financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 28 septembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 309/2001 , cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Agenția SAPARD are în structură 8 birouri regionale de implementare a Programului SAPARD, amplasate potrivit regiunilor de dezvoltare constituite în temeiul Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările ulterioare, astfel: 2. La articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: "(4) Conducătorii birourilor regionale de implementare a Programului SAPARD se subordonează directorului general al Agenției SAPARD și sunt asimilați cu funcția de director, iar șefii de compartimente cu funcția de șef serviciu." 3. La articolul 2, alineatele (4) și (5) se abrogă. 4. La articolul 3, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: "(5) Agenția SAPARD va prelua de la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului 50 de posturi împreună cu personalul aferent. Personalul se va prelua fără examen sau concurs și va beneficia de aceleași drepturi salariale ca și personalul angajat în cadrul Agenției SAPARD." 5. La articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins: 6. Articolul 8 va avea următorul cuprins: "Art. 8. - (1) Agenția SAPARD va elabora manualele de proceduri și instrucțiuni de lucru care se vor aplica după conferirea managementului asistenței de către Comisia Europeană.

a) Biroul regional de implementare a Programului SAPARD Regiunea 1 Nord-Est, pentru Regiunea 1 Nord-Est, pentru teritoriile județelor Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui;

b) Biroul regional de implementare a Programului SAPARD Regiunea 2 Sud-Est, pentru Regiunea 2 Sud-Est, pentru teritoriile județelor Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea;

c) Biroul regional de implementare a Programului SAPARD Regiunea 3 Sud-Muntenia, pentru Regiunea 3 Sud-Muntenia, pentru teritoriile județelor Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman;

d) Biroul regional de implementare a Programului SAPARD Regiunea 4 Sud-Vest-Oltenia, pentru Regiunea 4 Sud-Vest-Oltenia, pentru teritoriile județelor Gorj, Dolj, Mehedinți, Olt și Vâlcea;

e) Biroul regional de implementare a Programului SAPARD Regiunea 5 Vest România, pentru Regiunea 5 Vest România, pentru teritoriile județelor Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș;

f) Biroul regional de implementare a Programului SAPARD Regiunea 6 Nord-Vest, pentru Regiunea 6 Nord-Vest, pentru teritoriile județelor Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj și Satu Mare;

g) Biroul regional de implementare a Programului SAPARD Regiunea 7 Centru, pentru Regiunea 7 Centru, pentru teritoriile județelor Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu;

h) Biroul regional de implementare a Programului SAPARD Regiunea 8 București-Ilfov, pentru Regiunea 8 București-Ilfov, pentru teritoriile municipiului București și județului Ilfov."

(2) Cele 8 birouri regionale de implementare a Programului SAPARD utilizează câte un autoturism pentru transport de persoane și câte trei autoturisme pentru activități specifice, cu un consum lunar de carburanți de 600 litri/autovehicul."

(2) În vederea îndeplinirii atribuțiilor de verificare, evaluare și control al proiectelor, atât înainte, cât și după aprobarea plății acestora, Agenția SAPARD are dreptul să solicite informații de la ministere și autorități ale administrației publice centrale, de la autoritățile administrației publice locale și de la alte instituții publice."

a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 142/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției SAPARD pentru implementarea tehnică și financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 28 septembrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 309/2001 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor privind drepturile dobândite de personalul Agenției SAPARD potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2003 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 240/2003 ;

Articolul 23

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se abrogă: pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 29 iunie 2003, cu modificările ulterioare.

a) art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 25 noiembrie 2000, aprobată prin Legea nr. 554/2001 ;

b) art. 1, art. 2 și art. 16 alin. (8) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 29 iunie 2003, cu modificările ulterioare;

c) art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.508/2002 privind constituirea Comitetului Executiv pentru Integrare Europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 8 ianuarie 2003.

d) litera b) a alineatului (5) al articolului 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2003

e) alin. (2) al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/1992

privind organizarea statisticii oficiale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 18 octombrie 2002, cu modificările și completările ulterioare;

Articolul 24

Orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe de urgență se modifică în mod corespunzător sau se abrogă, după caz.