Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2013 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) Ministrul economiei asigură, în condițiile legii, coordonarea politicilor economice ale Departamentului pentru Energie și ale Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism.
2. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 14 Atribuțiile viceprim-miniștrilor, prevăzuți în Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2014 privind modificarea structurii și compoziției politice a Guvernului României, altele decât cele specifice ministerelor pe care le conduc, se stabilesc prin decizie a prim-ministrului.
3. La articolul 16, alineatul (8) se abrogă.