(1) Achiziția produselor pentru acumularea, reîntregirea și împrospătarea stocurilor de urgență medicală, precum și a serviciilor de mentenanță prevăzute la art. 1 alin. (5) se realizează potrivit prevederilor legale privind achizițiile publice.
(2) Se desemnează Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate ca instituție abilitată pentru organizarea și derularea procedurilor de atribuire, în vederea încheierii de acorduri-cadru:
a) ori de câte ori este nevoie, pentru acoperirea necesităților cuprinse în Nomenclatorul produselor stocuri de urgență medicală, prevăzut la art. 3 , prin aplicarea uneia dintre procedurile de atribuire prevăzute la art. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
b) până la atingerea nivelului maxim, pentru acoperirea necesităților de produse stocuri de urgență medicală, inclusiv a scannerelor termice, prevăzute în anexă, în regim de urgență, prin procedura de negociere fără publicare prealabilă, conform prevederilor art. 68 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 69 alin. (4) și art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare.
c) ori de câte ori este nevoie, pentru achiziționarea serviciilor de mentenanță prevăzute la art. 1 alin. (5) , prin aplicarea uneia dintre procedurile de atribuire prevăzute la art. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Stabilirea în anexă de noi categorii de produse, materiale și echipamente sanitare, inclusiv majorarea cantităților prevăzute în anexă, se realizează prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea vicepreședintelui Comitetului Național pentru Situații de Urgență, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență.
(4) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru finanțarea cantităților de produse stocuri de urgență medicală, de strictă necesitate, prevăzute în anexă, precum și pentru finanțarea sumei majorate potrivit alin. (3) și a serviciilor de mentenanță prevăzute la art. 1 alin. (5) se pot aloca Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin hotărâre a Guvernului, sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
(4¹) În anul 2020, pentru finanțarea cantităților de produse stocuri de urgență medicală, de strictă necesitate, se pot utiliza sumele alocate în bugetul Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, potrivit art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2020 , cu modificările ulterioare.
(5) Produsele și cantitățile achiziționate prevăzute în anexă sunt scutite de taxele vamale în conformitate cu prevederile art. 206 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României , cu modificările și completările ulterioare.