(1) Produsele pot fi scoase din stocurile de urgență medicală sau date în folosință gratuită în următoarele situații:

a) pericol potențial, iminența amenințării ori apariția unei epidemii/pandemii sau alte evenimente generatoare de victime multiple pe teritoriul național;

b) instituirea stării de urgență pentru sănătatea publică la nivel internațional;

c) activități de instruire și pregătire de specialitate a personalului implicat în acțiuni de prevenire și răspuns, organizate pe plan național sau internațional, în domeniul asistenței medicale de urgență;

d) intervenția operativă prin Mecanismul european de protecție civilă, prevăzut de Decizia nr. 1.313/2013 a Parlamentului European privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii.

(2) Scoaterea produselor din stocurile de urgență medicală sau darea în folosință gratuită a acestora se face prin dispoziție a secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sau a înlocuitorului legal al acestuia, cu informarea ministrului afacerilor interne, a ministrului sănătății și a prim-ministrului României.

(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) , produsele consumabile din stocurile de urgență medicală se transferă fără plată pe bază de proces-verbal de predare-preluare către autoritățile și instituțiile publice implicate în acțiunile de prevenire și răspuns sau afectate de tipul de risc, indiferent de autoritatea publică centrală sau locală căreia i se subordonează.

(4) Produsele date în folosință gratuită se returnează unității cedente în maximum 30 de zile de la emiterea dispoziției secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sau a înlocuitorului legal al acestuia, în stare de funcționare.

(5) Scannerele termice prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b) sunt date în folosința aeroporturilor internaționale sau deschise traficului internațional, indiferent de subordonarea acestora.