(1) În cazul concesionării sau închirierii unei suprafețe de pajiști de către o asociație de crescători de animale, constituită cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare, beneficiarii plăților pot fi:
a) membrii asociației care asigură încărcătura cu animale pentru suprafața concesionată sau închiriată, iar dovada utilizării legale a acestor suprafețe de pajiști de către fiecare membru al asociației o constituie copia contractului de concesionare sau închiriere încheiat potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 407/2051/2013 pentru aprobarea contractelor-cadru de concesiune și închiriere a suprafețelor de pajiști aflate în domeniul public/privat al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor, cu modificările ulterioare, și centralizatorul pe care reprezentantul legal al asociației își dă acordul în vederea solicitării sprijinului pe suprafață de către membrii asociației, care cuprinde, pentru fiecare membru al asociației, datele personale de identificare, numărul de animale și codul sau codurile de identificare a exploatațiilor zootehnice din Registrul național al exploatațiilor;
b) asociația crescătorilor de animale care asigură încărcătura cu animale, iar dovada utilizării legale a acestor suprafețe de pajiști o constituie copia contractului de concesiune sau închiriere încheiat potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 407/2.051/2013 , cu modificările ulterioare, și a unui tabel centralizator care cuprinde acordul tuturor membrilor privind depunerea cererii unice de plată de către asociație și, pentru fiecare membru al asociației, datele personale de identificare și codul sau codurile de identificare a exploatațiilor zootehnice din Registrul național al exploatațiilor, numărul de animale, precum și hotărârea adunării generale a asociației privind utilizarea fondurilor;
c) asociația crescătorilor de animale care efectuează activitatea agricolă pe suprafața concesionată sau închiriată, prin pășunat cu animalele înregistrate în exploatația asociației pe perioada pășunatului în tabere de vară conform prevederilor Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/ autorizare sanitar-veterinară a unităților/centrelor de colectare/ exploatațiilor de origine și a mijloacelor de transport din domeniul sănătății și al bunăstării animalelor, a unităților implicate în depozitarea și neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman și a produselor procesate, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 16/2010 , cu modificările și completările ulterioare. Dovada utilizării legale a acestor suprafețe de pajiști o constituie copia contractului de concesiune sau închiriere încheiat potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 407/2.051/2013 , cu modificările ulterioare.
(2) În cazul cooperativelor agricole prevăzute la art. 6 lit. e) din Legea nr. 566/2004 , cu modificările și completările ulterioare, precum și al grupurilor de producători care desfășoară activitate agricolă pe o suprafață de pajiște prin pășunat cu animalele membrilor, beneficiarii plăților pot fi cooperativa sau grupul de producători ori membrii cooperativei sau grupului de producători, în aceleași condiții ca ale asociației de crescători de animale, prevăzute la alin. (1) .