(1) Au dreptul de a cumpara spatiile ce fac obiectul prezentei ordonante de urgenta medicii, medicii dentisti, dentistii, biologii, biochimistii, fizicienii, tehnicienii dentari și celelalte persoane fizice cu drept de libera practica ce desfășoară activități conexe actului medical și care dețin în mod legal spatiul respectiv, precum și persoanele juridice/instituțiile de invatamant superior medical, care, detinand în mod legal spatiul, au ca obiect unic de activitate furnizarea serviciilor medicale sau desfășoară activități de invatamant superior medical.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1), care doresc cumpararea spatiului în care au organizat cabinetul medical, vor depune o solicitare scrisa de cumparare la sediul vânzătorului, în termen de 45 de zile de la publicarea/afisarea listelor aprobate potrivit art. 4 sau la expirarea termenului prevăzut la alin. (4).
(3) Spatiile medicale care se afla în sediile consiliilor locale și judetene, regiilor și societatilor comerciale cu capital majoritar de stat, scolilor și altor institutii publice pot fi vandute numai cu acordul expres al proprietarului.
(4) Spatiile medicale concesionate în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 884/2004 privind concesionarea unor spatii cu destinația de cabinete medicale, pentru care concesionarii nu și-au exprimat intentia de cumparare în termenul prevăzut la alin. (2), vor fi folosite în continuare de acestia până la expirarea duratei pentru care s-a incheiat contractul.