(1) Dacă în zonele unde se efectuează misiuni de zbor se regăsesc și persoane fizice, este interzisă utilizarea senzorilor, în special cei de modificare a distanței focale (zoom), astfel încât să se asigure că nu sunt colectate informații care ar putea să ducă la identificarea acestora.
(2) Dacă în mod accidental sunt colectate informații care pot să ducă la identificarea persoanelor fizice ce se regăsesc în zonele unde se efectuează misiuni de zbor, acestea sunt șterse la momentul constatării prin intermediul unor proceduri ireversibile de către structurile/instituțiile beneficiare sau sunt aplicate tehnici de anonimizare.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2) , în cadrul misiunilor de zbor pot fi utilizați senzori, astfel încât să fie colectate informații care să ducă la identificarea persoanelor fizice, doar dacă structura/instituția beneficiară are prevăzută, în actul normativ de organizare și funcționare sau în legi speciale care reglementează atribuții specifice, utilizarea de mijloace de supraveghere video în exercitarea atribuțiilor funcționale și cu respectarea garanțiilor din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), respectiv din Legea nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date, în funcție de scopul în care sunt prelucrate datele.