(1) Dacă o analiză de piață realizată în condițiile legii indică absența concurenței efective, care presupune că întreprinderea în cauză este capabilă să mențină tarifele la un nivel excesiv de înalt sau că diferența dintre tarifele pentru serviciile cu amănuntul și tarifele de gros percepute furnizorilor care oferă servicii cu amănuntul similare este de așa natură încât produce efecte anticoncurențiale, în detrimentul utilizatorilor finali, atunci ANCOM poate, în conformitate cu prevederile art. 105 , să impună obligații referitoare la recuperarea costurilor și controlul tarifelor, inclusiv obligații de fundamentare a tarifelor în funcție de costuri și obligații privind implementarea unor sisteme de contabilitate a costurilor, pentru furnizarea anumitor forme de acces sau de interconectare. În vederea încurajării investițiilor, îndeosebi a celor în rețelele de generație viitoare, ANCOM ia în considerare investiția eficientă realizată de întreprinderea în cauză și va permite, dacă apreciază oportună impunerea obligației de control al tarifelor, existența unei rate rezonabile de recuperare a capitalului adecvat investit, ținând seama de riscurile specifice asociate unui proiect nou de investiții în rețea.
(1¹) Când evaluează oportunitatea impunerii obligațiilor de control al tarifelor, ANCOM ia în considerare necesitatea de a promova concurența și interesele pe termen lung ale utilizatorilor finali în ceea ce privește instalarea și adoptarea rețelelor de generație următoare și, în special, a rețelelor de foarte mare capacitate.
(1²) ANCOM nu impune niciuna dintre obligațiile prevăzute la alin. (1) sau le retrage dacă acestea există în cazul în care stabilește existența unor presiuni demonstrabile asupra tarifelor cu amănuntul și că orice obligație impusă în conformitate cu art. 106-109 asigură accesul efectiv și nediscriminatoriu, inclusiv, în special, în condițiile în care stabilește că obligațiile impuse în temeiul art. 107 permit replicarea ofertelor de pe piața cu amănuntul.
(1³) ANCOM poate impune obligațiile prevăzute la alin. (1) în sarcina întreprinderilor care furnizează servicii de terminare a apelurilor numai dacă nu mai subzistă tarifele de terminare a apelurilor la puncte fixe sau mobile, după caz, unice la nivelul Uniunii Europene. Atunci când impune obligațiile prevăzute la alin. (1) în sarcina întreprinderilor care furnizează servicii de terminare a apelurilor ANCOM ține cont de exigențele prevăzute în anexa nr. 3 .
(2) Orice mecanism de recuperare a costurilor sau orice metodologie de tarifare, impus/impusă în condițiile alin. (1) , trebuie să promoveze instalarea de rețele noi și modernizarea celor existente, eficiența economică, concurența durabilă, respectiv să maximizeze beneficiile durabile pentru utilizatorii finali. În acest scop, ANCOM poate să ia în considerare și tarifele practicate pe piețele concurențiale comparabile.
(3) În cazul în care un operator are obligația să își fundamenteze tarifele în funcție de costuri, proba faptului că tarifele respective sunt determinate în funcție de costuri, inclusiv o rată rezonabilă de recuperare a investiției, se află în sarcina operatorului în cauză. În vederea calculării costului furnizării eficiente a serviciilor, autoritatea de reglementare poate utiliza sisteme de contabilitate a costurilor, altele decât cele utilizate de operator. Autoritatea de reglementare poate cere unui operator să furnizeze toate informațiile care au stat la baza determinării unor tarife și poate impune, dacă este cazul, ajustări ale acestora.
(4) În cazul în care controlul tarifelor se realizează prin impunerea implementării unui sistem de contabilitate a costurilor, descrierea acestui sistem trebuie făcută publică, indicându-se cel puțin principalele categorii în care sunt grupate costurile și regulile utilizate pentru alocarea costurilor. Îndeplinirea obligațiilor de implementare a sistemului contabil trebuie auditată anual de un organism independent, rezultatele acestui audit urmând să fie publicate anual, prin intermediul unei declarații de conformitate, în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare.
(5) La impunerea obligației de control al tarifelor pentru accesul la elemente existente de rețea, ANCOM ia în considerare inclusiv beneficiile aduse de tarife de gros previzibile și stabile asupra asigurării intrării eficiente pe piață și asupra oferirii de stimulente suficiente pentru toate întreprinderile în vederea instalării de rețele noi ori modernizării celor existente.