(1) Utilizatorii finali se pot adresa ANCOM în vederea soluționării litigiilor ocazionate de aplicarea prezentei ordonanțe de urgență și în legătură cu clauzele privind exercitarea drepturilor conferite de prezenta ordonanță de urgență, prevăzute în contractele reglementate la cap. V secțiunea 1, ori în legătură cu executarea acestor clauze și care nu au fost rezolvate pe cale amiabilă cu furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau de servicii de comunicații electronice destinate publicului.
(2) ANCOM stabilește o procedură facultativă în scopul soluționării echitabile și prompte a litigiilor prevăzute la alin. (1). Procedura trebuie să fie transparentă, nediscriminatorie, imparțială, simplă și necostisitoare.
(3) Procedura de soluționare a litigiilor prevăzută de prezentul articol are caracter scris. Atunci când consideră necesar, ANCOM poate convoca părțile la întâlniri, separat sau împreună, dezbaterile din cadrul acestora fiind consemnate în scris și comunicate părților.
(4) În cazul în care, în termen de 60 de zile de la transmiterea unei sesizări în condițiile alin. (1), litigiul nu a fost soluționat pe cale amiabilă, ANCOM va transmite părților propunerea sa de soluționare a litigiului, motivată în mod corespunzător. Propunerea ANCOM de soluționare a litigiului va avea în vedere susținerile și documentele depuse de părți și are caracter de recomandare.
(5) ANCOM poate stabili un sistem de rambursare a cheltuielilor făcute de utilizatorii finali sau de despăgubire pentru prejudiciile suferite de aceștia în raporturile cu furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau de servicii de comunicații electronice destinate publicului, aplicabil în cazuri întemeiate.
(6) În situația în care părțile implicate provin din mai multe state membre ale Uniunii Europene, ANCOM își va coordona eforturile cu autoritățile naționale de reglementare în comunicații competente, în vederea soluționării temeinice a litigiului.
(7) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului persoanelor de a se adresa instanțelor judecătorești competente, în condițiile legii.