Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19 martie 2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010 , cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) În activitatea sa, ANCOM susține obiectivele Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice, denumit în continuare OAREC, în vederea creării unui cadru de reglementare armonizat și coerent la nivel european. În acest sens, în exercitarea atribuțiilor sale, ANCOM are în vedere opiniile și pozițiile comune adoptate de OAREC.
2. La articolul 4, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) ANCOM promovează concurența în sectorul comunicațiilor electronice și în sectorul serviciilor poștale, printre altele, prin: a) luarea măsurilor necesare în scopul prevenirii și înlăturării acțiunilor care restrâng, împiedică sau denaturează concurența sau pot avea un astfel de efect, în domeniul comunicațiilor electronice, inclusiv în ceea ce privește transmisia conținutului informației, și al serviciilor poștale; b) luarea măsurilor necesare pentru ca utilizatorii, inclusiv utilizatorii cu dizabilități, vârstnici sau cu nevoi sociale speciale, să obțină un maximum de beneficii în ceea ce privește diversitatea ofertei, tarifele și calitatea serviciilor; c) încurajarea utilizării efective și asigurarea administrării eficiente a resurselor limitate pe care le gestionează.
3. La articolul 6 alineatul (1), litera c) se abrogă.
4. La articolul 6 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) cooperarea cu autoritățile naționale de reglementare cu atribuții similare din străinătate, precum și cu Comisia Europeană și OAREC, în vederea dezvoltării unei practici de reglementare coerente și a aplicării unitare și concertate a legislației Uniunii Europene.
5. La articolul 6 alineatul (2), literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:d) asigurarea condițiilor de exercitare a dreptului de acces la serviciile din sfera serviciului universal în domeniul comunicațiilor electronice și în domeniul serviciilor poștale; e) promovarea intereselor specifice ale utilizatorilor cu dizabilități, vârstnici sau cu nevoi sociale speciale;
6. La articolul 6 alineatul (2), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:g) promovarea posibilității utilizatorilor finali de a accesa și distribui informații sau de a utiliza aplicații ori servicii potrivit propriilor decizii.
7. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6¹, cu următorul cuprins:Articolul 6¹ În vederea atingerii obiectivelor prevăzute la art. 4-6, ANCOM aplică principiile obiectivității, transparenței, nediscriminării și proporționalității în activitatea de reglementare, printre altele, prin: a) promovarea unor reglementări predictibile prin asigurarea unei abordări consistente, revizuite la intervale de timp adecvate; b) asigurarea respectării principiului nediscriminării în tratamentul aplicat furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice sau furnizorilor de servicii poștale aflați în situații similare; c) protejarea concurenței în beneficiul utilizatorilor finali și promovarea, acolo unde este cazul, a concurenței bazate pe infrastructuri; d) promovarea investițiilor eficiente și inovației în infrastructuri noi și îmbunătățite, inclusiv prin asigurarea asupra faptului că orice obligații de acces impuse au în vedere riscurile specifice asociate investiției și permit acordurile de cooperare între investitori și persoanele care solicită accesul, pentru a împărți riscurile investiției, asigurând în același timp concurența pe piață și respectarea principiului nediscriminării; e) luarea în considerare a condițiilor diferite de concurență și de necesități ale utilizatorilor din diverse arii geografice; f) impunerea de obligații de reglementare ex ante doar acolo unde nu există concurență efectivă sau sustenabilă și relaxarea sau retragerea acestor obligații acolo unde aceste condiții sunt îndeplinite.
8. La articolul 10 alineatul (1), punctele 2 și 7 se modifică și vor avea următorul cuprins:asigură reprezentarea în instituții și în organizații internaționale din domeniul reglementării comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale, echipamentelor radio și echipamentelor terminale de telecomunicații, inclusiv din punctul de vedere al compatibilității electromagnetice, și serviciilor poștale, susținând în cadrul acestora politica și strategia națională în domeniu, și poate încheia acorduri internaționale cu caracter tehnic în aceste domenii; .................................................................................................. avizează proiectele de acte normative prin care se reglementează activități din domeniul comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale, echipamentelor radio și echipamentelor terminale de telecomunicații, inclusiv din punctul de vedere al compatibilității electromagnetice, și serviciilor poștale, cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie;
8¹. La articolul 10 alineatul (2), după punctul 20 se introduce un nou punct, punctul 20¹, cu următorul cuprins:elaborează și adoptă norme tehnice inclusiv privind controlul respectării unor obligații în domeniul comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale, echipamentelor radio și echipamentelor terminale de comunicații electronice, compatibilității electromagnetice și serviciilor poștale, precum și pentru utilizarea resurselor limitate din domeniul comunicațiilor electronice;
9. La articolul 10 alineatul (2), punctul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:impune în sarcina operatorilor și furnizorilor de servicii de comunicații electronice cu putere semnificativă pe piață obligații specifice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
9¹. La articolul 10 alineatul (2), punctul 32 se modifică și va avea următorul cuprins:elaborează reglementările necesare pentru realizarea comunicațiilor către Sistemul național unic pentru apeluri de urgență, inclusiv în ceea ce privește transmiterea apelurilor de urgență de la bordul vehiculelor prin utilizarea serviciului de apeluri eCall;.
10. La articolul 12, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) ANCOM transmite Comisiei Europene sau OAREC, la cererea motivată a acestora, informații statistice privind numărul acțiunilor de pe rolul instanțelor de judecată cu privire la deciziile emise de ANCOM, hotărârile judecătorești pronunțate, inclusiv în ceea ce privește eventualele măsuri temporare dispuse de către instanțele de judecată, precum și cu privire la durata procedurilor judiciare.
11. La articolul 14, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2¹), cu următorul cuprins:(2¹) Din sursele de finanțare prevăzute la alin. (1), ANCOM poate decide să contribuie la bugetul OAREC, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.211/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 de instituire a Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC) și a Oficiului.