(1) Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență nu aduc atingere:

a) acțiunilor care privesc măsuri menite să asigure apărarea, ordinea publică și securitatea națională;

b) normelor privind reglementarea conținutului și politica în domeniul audiovizualului;

c) normelor privind protecția datelor cu caracter personal și a vieții private;

d) reglementărilor privind punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor radio;

e) reglementărilor privind roamingul în rețelele publice de comunicații mobile în interiorul Uniunii Europene;

f) reglementărilor privind accesul la internetul deschis și tarifele cu amănuntul pentru comunicațiile în interiorul Uniunii Europene reglementate.

(2) ANCOM sau orice altă autoritate publică asigură respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 119 din 4 mai 2016, atunci când prelucrează date cu caracter personal în exercitarea atribuțiilor ori, după caz, a sarcinilor stabilite de prezenta ordonanță de urgență.