(1) Acordarea licențelor de utilizare a resurselor de numerotație se face prin intermediul unei proceduri deschise, obiective, transparente, nediscriminatorii și proporționale, în cel mult 3 săptămâni de la primirea unei cereri complete, însoțită de toate documentele necesare în acest sens, în cazul resurselor de numerotație a căror destinație a fost stabilită prin Planul național de numerotație, cu excepția acelor licențe care se acordă printr-o procedură de selecție competitivă sau comparativă, pentru care termenul este de cel mult 6 săptămâni.
(2) ANCOM poate decide motivat ca alocarea anumitor resurse de numerotație să se realizeze în urma unor proceduri alternative, cu respectarea termenelor și principiilor prevăzute la alin. (1) .
(3) ANCOM acordă licențe de utilizare a resurselor de numerotație ori de câte ori primește o cerere justificată în acest sens, luând în considerare natura serviciului în cauză, necesitatea obținerii resurselor de numerotație respective, respectarea condițiilor de utilizare a resurselor de numerotație și asigurarea unei utilizări eficiente a acestora, precum și necesitatea de a satisface solicitările de resurse de numerotație pe termen lung.
(4) După consultarea părților interesate, în condițiile legii, ANCOM poate decide acordarea anumitor categorii de numere, a căror valoare economică este deosebită, prin intermediul unor proceduri de selecție competitivă sau comparativă.
(5) ANCOM pune la dispoziția publicului, pe propria pagină de internet, licențele de utilizare a resurselor de numerotație, cu excepția acelora ce au ca obiect resursele de numerotație utilizate în scopuri ce țin de securitatea națională.