(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică au obligația de a transmite organului fiscal central lista titularilor persoane fizice, juridice sau a altor entități fără personalitate juridică care au deschise conturi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, precum și celelalte informații prevăzute la art. 61 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, privitoare la identitatea persoanelor și la numărul IBAN.
(2) Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală prevăzut la art. 61¹ alin. (8) din Legea nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) În termen de 10 zile de la operaționalizarea registrului prevăzut la art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică au obligația de a transmite organului fiscal central toate informațiile prevăzute la alin. (1) privitoare la persoanele fizice, juridice sau alte entități fără personalitate juridică care au deschis conturi între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență până la data raportării.
(4) Ordinul comun al ministrului finanțelor publice, al ministrului afacerilor interne, al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și al președintelui Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, prevăzut la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se emite în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Hotărârea Guvernului prevăzută la art. 30¹ alin. (4) din Legea nr. 129/2019 , cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se emite în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(6) Ordinul comun al președintelui Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală prevăzut la art. 7 alin. (8) din Legea nr. 129/2019 , cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se emite în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(7) Ordinele ministrului justiției și ordinele președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală prevăzute la art. 19 alin. (7²) și (8²) din Legea nr. 129/2019 , cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se emit în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(8) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Registrul beneficiarilor reali ai societăților ținut la Oficiul Național al Registrului Comerțului devine Registrul beneficiarilor reali.