(1) Conținutul site-urilor web și al aplicațiilor mobile care respectă standardele armonizate sau părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate de către Comisia Europeană în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.025/2012, este considerat a fi în conformitate cu cerințele privind accesibilitatea reglementate la art. 3 , care sunt cuprinse în standardele respective sau în părți ale acestora.
(2) În cazul în care nu a fost publicată nicio referință a standardelor armonizate prevăzute la alin. (1) , conținutul aplicațiilor mobile care respectă specificațiile tehnice sau părți ale acestora adoptate de Comisia Europeană prin acte de punere în aplicare este considerat a fi în conformitate cu cerințele privind accesibilitatea prevăzute la art. 3 , care fac obiectul respectivelor specificații tehnice sau al unor părți ale acestora. Specificațiile tehnice respective respectă cerințele de accesibilitate prevăzute la art. 3 și asigură cel puțin un nivel de accesibilitate echivalent celui asigurat prin standardul european EN 301 549 V1.1.2 (2015-04), respectiv v2.1.2 „Cerințele privind accesibilitatea pentru achizițiile publice de produse și servicii TIC în Europa“ (2015-04)“.
(3) În cazul în care nu au fost publicate referințele standardelor armonizate prevăzute la alin. (1) , conținutul site-urilor web care îndeplinește cerințele relevante din standardul european prevăzut la alin. (5) sau din părți ale acestuia este considerat a fi în conformitate cu cerințele privind accesibilitatea prevăzute la art. 3 care fac obiectul cerințelor relevante respective sau al unor părți ale acestora.
(4) În cazul în care nu au fost publicate referințele standardelor armonizate prevăzute la alin. (1) și în lipsa specificațiilor tehnice prevăzute la alin. (2) , conținutul aplicațiilor mobile care îndeplinește cerințele relevante din standardul european prevăzut la alin. (5) sau din părți ale acestuia este considerat a fi în conformitate cu cerințele privind accesibilitatea prevăzute la art. 3 care fac obiectul cerințelor relevante respective sau al unor părți ale acestora.
(5) Standardul european este EN 301 549 V1.1.2 (2015-04), urmând ca eventualele sale versiuni ulterioare sau standardul european care îl înlocuiește să se stabilească prin acte delegate adoptate de Comisia Europeană, în conformitate cu art. 6 alin. (4) și art. 10 din Directiva (UE) 2016/2102.