(1) Valoarea măsurilor de producere a energiei din surse regenerabile este de 350.000.000 euro, asigurată din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului operațional Infrastructură mare, din surse alocate în cadrul Fondului de coeziune, pentru perioada de programare 2014-2020, la care se adaugă cofinanțare asigurată din bugetul de stat în sumă de 61.764.000 euro prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu posibilitate de supracontractare conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare.
(2) Granturile aferente măsurilor de producere a energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu de energie al autorităților publice locale nu constituie ajutor de stat și au valoarea minimă de 500.000 euro și respectiv valoarea maximă de 5.000.000 euro.
(3) Granturile aferente măsurilor de producere a energiei din surse regenerabile pentru comercializare se acordă pe beneficiar și proiect, sub formă de ajutor de stat, pe bază de contract de finanțare încheiat ca urmare a apelului de proiecte, cu respectarea principiilor de transparență și competitivitate și ale Regulamentului (UE) nr. 651/2014. Granturile au valoarea minimă de 5.000.000 euro și, respectiv valoarea maximă de 15.000.000 euro.
(4) Granturile prevăzute la alin. (3) nu includ cofinanțarea proprie a beneficiarilor prevăzută de regulile privind acordarea ajutorului de stat, așa cum prevede Regulamentul (UE) nr. 651/2014.