LexistoriaDreptul la drept.

Condiții pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru finanțarea parcurilor de specializare inteligentă

Azi

OUG 112/2022 · 4 articole

Articolul 57

(1) Parcurile de specializare inteligentă finanțate din fonduri europene nerambursabile au ca beneficiari:

a) fondatorii parcului, în baza contractelor de finanțare semnate cu autoritățile de management prevăzute la art. 37 , pentru proiectele care vizează activitățile prevăzute la art. 36 lit. a) ;

b) rezidenții parcurilor, în baza contractelor de finanțare semnate cu autoritățile de management prevăzute la art. 37 , pentru proiectele care vizează activitățile prevăzute la art. 36 .

(2) Sunt eligibile cheltuielile efectuate de către fondatorul parcului, în cadrul contractelor de finanțare semnate cu autoritățile de management prevăzute la art. 37 , precum și cele efectuate în temeiul parteneriatului dintre fondatorul parcului și administrator, în scopul operaționalizării și funcționării parcurilor de specializare inteligentă, și sunt în legătură directă cu implementarea proiectelor, cu respectarea regulilor de eligibilitate prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 873/2022 .

(3) În vederea suportării cheltuielilor administratorului pentru îndeplinirea atribuțiilor delegate de către fondator, fondatorul parcului poate aloca resurse de la bugetul local, cu respectarea prevederilor legale în domeniul finanțelor publice locale și ajutorului de stat.

(4) Fondatorii parcului sau administratorul parcului, după caz, au obligația obținerii titlului de parc de specializare inteligentă în maximum doi ani de la semnarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de investiții.

(5) La depunerea cererii de finanțare, fondatorii parcului sau administratorul parcului, după caz, au obligația de a face dovada notificării MCID asupra intenției de a obține titlul de parc de specializare inteligentă.

(6) În cazul în care fondatorii parcului sau administratorul parcului, după caz, nu obțin titlul de parc în termenul prevăzut la alin. (4) sau în cazul în care titlul de parc este retras conform prevederilor art. 49 alin. (4) , contractele de finanțare prevăzute la alin. (1) se reziliază, conform prevederilor cap. IX - Decizia de reziliere a contractului de finanțare din OUG nr. 133/2021 .

Articolul 58

Se autorizează autoritățile de management ale programelor operaționale/organismele intermediare să stabilească, dacă este cazul, prin ghidurile aferente, categoriile de activități care nu pot fi realizate de către entitățile private în implementarea proiectelor.

Articolul 59

Pentru neregulile constatate în cadrul parcurilor de specializare inteligentă finanțate din fonduri europene se emit titluri de creanță potrivit prevederilor OUG nr. 66/2011 pe numele beneficiarului din a cărui acțiune sau inacțiune a rezultat o abatere de la legalitate, conformitate și regularitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene.

Articolul 60

Abrogat la 30 martie 2023 · de OUG nr. 19/2023

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În cazul investițiilor realizate conform art. 36 lit. b , se încheie contracte subsidiare cu întreprinderile/ organizațiile de cercetare ulterior contractului de finanțare.

(2) Contractele subsidiare prevăzute la alin. (1) sunt parte integrantă din contractele de finanțare și trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informații:

a) datele de identificare ale autorității publice locale/asociației de dezvoltare intercomunitară/asocierii și ale întreprinderii/ organizației de cercetare;

b) drepturile și obligațiile autorității publice locale/asociației de dezvoltare intercomunitară/asocierii și ale întreprinderii/ organizației de cercetare;

c) valoarea totală a contractului și a fiecărei activități, defalcată pentru autoritatea publică locală/asociația de dezvoltare intercomunitară/asociere, și ale întreprinderii/ organizației de cercetare;

d) contribuția financiară proprie a întreprinderii/organizației de cercetare;

e) conturile bancare deschise de către întreprindere/ organizație de cercetare;

f) prevederi referitoare la răspunderea fiecărei părți privind recuperarea cheltuielilor afectate de nereguli aferente activităților proprii din cadrul proiectului;

g) cuantumul ajutorului de tip minimis, respectiv ajutorului de stat, de care beneficiază întreprinderea/organizația de cercetare ca urmare a semnării contractului subsidiar;

h) obligația întreprinderii/organizației de cercetare beneficiare ale contractelor subsidiare de a respecta cerințele minime cu privire la informarea și publicitatea privind operațiunea finanțată din fonduri europene, conform Regulamentului (UE) 2021/1.060.

(3) Prevederile referitoare la lider de parteneriat/parteneri din prezenta ordonanță de urgență, privind acordarea prefinanțării, mecanismul cererilor de plată și rambursare, precum și recuperarea sumelor acordate necuvenit prevăzute în O.U.G. nr. 133/2021 se aplică în mod corespunzător și parteneriatelor pentru acordare de granturi întreprinderilor/organizațiilor de cercetare destinate activităților de specializare inteligentă în cadrul programelor operaționale.

(4) În cazul parteneriatelor destinate activităților de specializare inteligentă finanțate din fonduri europene nerambursabile, autoritățile de management virează sumele aferente activităților proprii ale autorităților administrației publice locale, organizațiilor de cercetare, respectiv ale întreprinderilor, în conturile corespunzătoare deschise de acestea conform prevederilor legale în vigoare.

(5) Pentru neregulile identificate în cadrul proiectelor implementate în parteneriat pentru realizarea parcurilor de specializare inteligentă, notificările și titlurile de creanță se emit pe numele autorității publice locale/organizației de cercetare/întreprinderii care a efectuat cheltuielile afectate de nereguli, conform contractului subsidiar, conform OUG nr. 66/2011 .