Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.193 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 13, alineatul (5¹²) se modifică și va avea următorul cuprins:(5¹²) Beneficiarii proiectelor prevăzute la alin. (1) lit. ii) sunt unitățile administrativ-teritoriale și/sau subdiviziunile administrativ- teritoriale ale municipiilor și asociațiile de dezvoltare intercomunitară. Sumele destinate finanțării, precum și condițiile de acordare a acesteia se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate.

2. La articolul 13, după alineatul (5¹²) se introduce un nou alineat, alin. (5¹³), cu următorul cuprins:(5¹³) Categoriile de cheltuieli aferente investițiilor/lucrărilor, prestărilor de servicii, achizițiilor de bunuri contractate și/sau achiziționate, după caz, efectuate de unitățile administrativ-teritoriale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară, anterior încheierii contractelor de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu, se decontează de către Administrația Fondului pentru Mediu cu condiția ca respectivele cheltuieli să nu fi fost decontate din alte fonduri europene nerambursabile ori din ajutoare de stat/de minimis.