LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții comune

Azi

OUG 113/2009 · 7 articole

Articolul 114

(1) Prevederile prezentului titlu reglementează drepturile și obligațiile părților în cazul operațiunilor de plată singulară, al contractelor-cadru și al operațiunilor de plată prevăzute de acestea.

(2) În cazul în care utilizatorul nu acționează în calitate de consumator, părțile pot conveni să nu aplice, total sau parțial, prevederile art. 115 , art. 122 alin (2) și (3) , art. 128 , art. 129 , art. 131-140 , art. 146-149 , art. 164-173 , precum și să convină asupra unei alte perioade de timp decât cea stabilită la art. 127 .

(3) Prestatorii de servicii de plată pot acorda utilizatorilor serviciilor de plată mai multe drepturi și beneficii decât cele menționate în prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 115

(1) Prestatorul de servicii de plată nu solicită utilizatorului serviciilor de plată niciun fel de plată pentru îndeplinirea obligațiilor în materie de informare sau pentru luarea măsurilor corective și de prevenire prevăzute în prezentul titlu, dacă nu se prevede altfel la art. 143 , 149 și 162 .

(2) Prețul pe care îl poate solicita prestatorul de servicii de plată în conformitate cu alin. (1) trebuie să fie convenit de comun acord cu utilizatorul serviciilor de plată și să se limiteze la acoperirea costurilor efective ale prestatorului serviciilor de plată, să nu conducă la obținerea de venituri suplimentare de către prestatorul de servicii de plată sau la descurajarea utilizatorului de a solicita informații ori de a solicita luarea măsurilor corective și de prevenire.

Articolul 116

În cazul în care o operațiune de plată nu implică nicio conversie monetară, beneficiarul plății suportă prețul perceput de prestatorul său de servicii de plată, iar plătitorul suportă prețul perceput de prestatorul său de servicii de plată.

Articolul 117

Beneficiarul plății nu poate solicita plătitorului un preț suplimentar pentru utilizarea unui anumit instrument de plată.

Articolul 118

(1) În cazul instrumentelor de plată care, în conformitate cu contractul-cadru, privesc numai operațiunile de plată individuale care nu depășesc 25 euro sau echivalentul în lei a 25 euro la data efectuării tranzacției ori care au o limită de cheltuieli de 100 euro sau echivalentul în lei a 100 euro ori depozitează fonduri ce nu depășesc niciodată 100 euro sau echivalentul în lei a 100 euro la data efectuării tranzacției, prestatorii de servicii de plată pot conveni cu utilizatorii serviciilor de plată:

a) ca art. 124 alin. (1) lit. b) , art. 125 lit. c) și d) , precum și art. 134 și 135 să nu se aplice în cazul în care instrumentul de plată nu permite blocarea sau împiedicarea unei utilizări ulterioare a acestuia;

b) ca art. 128-132 să nu se aplice în cazul în care instrumentul de plată este utilizat anonim sau în cazul în care, din alte motive care țin de natura instrumentului de plată, prestatorul de servicii de plată nu este în măsură a dovedi că o anumită operațiune de plată a fost autorizată;

c) ca, prin derogare de la art. 143 , prestatorul de servicii de plată să nu fie obligat să îl notifice pe utilizatorul serviciilor de plată în legătură cu refuzul unui ordin de plată, în cazul în care neefectuarea plății reiese din context;

d) ca, prin derogare de la art. 146-149 , plătitorul să nu poată revoca ordinul de plată după transmiterea ordinului de plată sau după exprimarea consimțământului său pentru executarea operațiunii de plată către beneficiarul plății;

e) ca, prin derogare de la art. 154-157 , să se aplice alte termene de executare.

(2) Pentru operațiunile de plată transfrontaliere efectuate pe teritoriul Uniunii Europene sau în Spațiul Economic European, sumele prevăzute la alin. (1) sunt de 30 euro sau echivalentul în lei a 30 euro, în cazul instrumentelor de plată, și de 150 euro ori echivalentul în lei a 150 euro, în cazul limitelor de cheltuieli sau al fondurilor depozitate.

Articolul 119

În cazul monedei electronice, în sensul art. 7 alin. (1) pct. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, art. 130-135 din prezenta ordonanță de urgență nu se aplică dacă:

a) prestatorul de servicii de plată al plătitorului nu poate îngheța contul de plăți sau nu poate bloca instrumentul de plată;

b) conturile de plăți au o limită de cheltuieli sau depozitează fonduri ce nu depășesc 150 euro ori echivalentul în lei a 150 euro sau instrumentele de plată privesc operațiuni ce nu depășesc 150 euro ori echivalentul în lei a 150 euro.

Articolul 119¹

(1) Contractele de credit legate de serviciile de plată încheiate de prestatorii de servicii de plată, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii.

(2) Garanțiile constituite în favoarea prestatorilor de servicii de plată în scopul garantării creditelor legate de serviciile de plată, care îndeplinesc condițiile de publicitate prevăzute de lege, conferă acestora prioritate față de terți, inclusiv statul, ale căror creanțe și garanții au îndeplinit ulterior condițiile de publicitate.