LexistoriaDreptul la drept.

Competență și sesizare

Azi

OUG 113/2009 · 2 articole

Articolul 178

(1) În vederea asigurării respectării dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență de către prestatorii de servicii de plată, consumatorii, alte părți interesate, inclusiv asociațiile de consumatori, pot să sesizeze Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, iar utilizatorii persoane juridice pot să sesizeze Garda Financiară în legătură cu cazurile de încălcare de către prestatorii de servicii de plată a dispozițiilor titlurilor III și IV din prezenta ordonanță de urgență ori să inițieze acțiuni în justiție împotriva prestatorilor de servicii de plată care au încălcat dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, respectiv Garda Financiară informează, după caz, reclamantul, în răspunsul formulat către acesta, despre existența procedurilor extrajudiciare de soluționare a diferendelor.

(3) În vederea soluționării pe cale amiabilă a eventualelor diferende și fără a se aduce atingere dreptului consumatorilor și utilizatorilor persoane juridice de a iniția acțiuni în justiție împotriva prestatorilor de servicii de plată care au încălcat dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență ori dreptului acestora de a sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, respectiv Garda Financiară, consumatorii și utilizatorii persoane juridice pot apela la procedurile extrajudiciare de soluționare a diferendelor.

(4) În cazul încălcării de către instituțiile de plată a dispozițiilor titlului II , utilizatorii serviciilor de plată se pot adresa Băncii Naționale a României în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea prudențială a instituțiilor de plată.

Articolul 179

(1) Pentru soluționarea pe cale amiabilă a eventualelor diferende dintre utilizatorii și prestatorii serviciilor de plată și fără a se aduce atingere dreptului utilizatorilor serviciilor de plată de a iniția acțiuni în justiție împotriva prestatorilor de servicii de plată care au încălcat dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență ori dreptului acestora de a sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, utilizatorii de servicii de plată și alte părți interesate pot recurge la procedura medierii, în temeiul prevederilor Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În cazul disputelor transfrontaliere, mediatorii cooperează în mod activ cu organismele din alte state membre care asigură soluționarea pe cale extrajudiciară a disputelor dintre utilizatorii serviciilor de plată și prestatorii de servicii de plată.