Articolul 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 38 (1) Creditele de angajament prevăzute în fișa programului «Etapa a II-a a Programului național de dezvoltare locală», anexă la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, rămase neutilizate la sfârșitul exercițiilor bugetare ale anilor 2017-2019, se utilizează, în anii următori, în condițiile legii, pentru încheierea contractelor de finanțare multianuale pentru obiectivele de investiții din etapa a II-a a Programului național de dezvoltare locală, incluse în lista aprobată pentru perioada 2017-2020 prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
2. După alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) În scopul utilizării eficiente a fondurilor alocate prin Etapa a II-a a Programului național de dezvoltare locală, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice poate dezangaja, în vederea contractării, sumele rămase neutilizate în urma economiilor rezultate pe parcursul derulării contractelor de finanțare, în limita creditului de angajament alocat programului, în condițiile legii.
3. După alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) În cazul județelor care intră sub incidența alin. (1) al articolului unic din Ordonanța Guvernului nr. 5/2018 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului național de dezvoltare locală etapa a II-a, creditele de angajament rămase neutilizate după încheierea contractelor de finanțare prevăzute la alin. (1) se pot utiliza pentru finanțarea obiectivelor de investiții pentru care s-au depus solicitări, în termenul legal, în anul 2018, care au fost incluse în analiza de specialitate și nu li s-au alocat fonduri din lipsa creditelor de angajament.