LexistoriaDreptul la drept.

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut cele mai defavorizate care beneficiază de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic

Azi

OUG 113/2022 · 12 articole

Articolul 1

Capitolul I al prezentei ordonanțe de urgență stabilește unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nounăscut cele mai defavorizate care beneficiază de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru nounăscuți acordate din fonduri externe nerambursabile, unele măsuri de distribuire a acestora, precum și cadrul legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul următoarelor operațiuni:

a) acordarea de sprijin pentru nou-născuți pe bază de tichete sociale pe suport electronic;

b) asistență tehnică.

Articolul 2

În înțelesul capitolului I din cuprinsul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) POAD - Programul operațional „Ajutorarea persoanelor defavorizate“, finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane în România CCI 2014RO05FMOP001, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei C (2015)7.016 final din 16 octombrie 2015, modificat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei C (2017)1.086 din 20 februarie 2017, Decizia C (2020)347 final din 21 ianuarie 2020 de modificare a Deciziei de punere în aplicare a C (2014)9.102;

b) precaritate materială de bază, P2.2 - precaritate materială de bază, respectiv lipsa trusourilor pentru nou-născuți - asistență constând în acordarea produselor pentru îngrijirea nou-născutului, pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, distribuite gratuit destinatarilor finali prevăzuți la art. 3 ;

c) destinatar final - cea mai defavorizată sau cele mai defavorizate persoane care primesc asistență și sprijin în cadrul POAD, în sensul categoriilor enumerate la art. 3 ;

d) beneficiar - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin structura de specialitate - responsabil de inițierea și implementarea operațiunilor prevăzute la art. 1 referitor la măsura de acordare a produselor de îngrijire a nou-născutului, pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți și asistență tehnică, precum și autoritățile cu responsabilități în gestionarea, controlul și implementarea programului operațional în ceea ce privește implementarea operațiunilor de asistență tehnică, prevăzute în anexa nr. 1;

e) organizație parteneră - Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția generală pentru relațiile cu instituțiile prefectului, instituția prefectului și autoritățile administrației publice locale;

f) tichet social pe suport electronic pentru nou-născuți - bilet de valoare pe suport electronic, care se acordă destinatarilor finali pentru cheltuielile ocazionate de acoperirea precarității materiale de bază - lipsa produselor de îngrijire a nounăscutului;

g) unități afiliate - unități care comercializează produse pentru îngrijirea nou-născutului, respectiv unitățile afiliate care încheie cu unitatea emitentă selectată de către beneficiar contracte de prestări servicii/protocoale/convenții/acorduri sau orice alt document care reglementează drepturile și obligațiile părților, în sensul prevăzut la lit. h) , și care acceptă, drept mijloc de plată, tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți;

h) produse pentru îngrijirea nou-născutului - produse specifice trusoului pentru nou-născut, necesare îngrijirii nounăscutului, respectiv: scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentație pentru nou-născut, articole sanitare și medicale pentru mamă și pentru nou-născut;

i) măsuri auxiliare - activitățile prevăzute în plus față de oferirea de tichete sociale pe suport electronic pentru nounăscuți, cu scopul de a atenua excluziunea socială, respectiv indicații de îngrijire a nou-născutului: consiliere în alăptare, educație sanitară, educație de prim ajutor pentru nou-născuți, educație cu privire la asigurarea igienei corporale și a locuinței, facilitarea accesului la servicii medicale, orientarea către servicii sociale, recomandări nutriționale pentru bebeluși;

j) mamele cele mai dezavantajate, care au născut începând cu anul 2022 - mamele cu drept la un venit minim garantat sau care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, inclusiv mamele singure, care se află temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, victime ale agresiunilor militare, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, mame care nu dețin acte de identitate și care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile, mamele minore;

k) mamele cu dizabilități - mamele care dețin certificat de încadrare în grad de handicap eliberat de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sau, după caz, decizie de încadrare în grad de handicap eliberată de Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în termen de valabilitate la data elaborării listei destinatarilor finali;

l) nou-născut - copilul până la vârsta de 3 luni. Termenul de trei luni curge de la nașterea copilului conform identificării acesteia de către autoritățile administrației publice locale și includerii nou-născutului în listele actualizate lunar.

Articolul 3

Categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în caz de precaritate materială de bază constând în lipsa produselor pentru îngrijirea nou-născutului, acordate în cadrul POAD, și care au calitatea de destinatari finali sunt:

a) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

b) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) mamele cu dizabilități care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului;

d) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale sau pe baza unui referat de anchetă socială întocmit de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale la solicitarea persoanei sau sesizarea unui terț;

e) mame care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care nu dețin acte de identitate și care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;

f) mamele minore care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului;

g) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Articolul 4

(1) Tichetele sociale pe suport electronic pentru nounăscuți, acordate destinatarilor finali, au ca sursă de finanțare POAD și se decontează, în limita bugetului disponibil pentru această măsură, respectiv în limita a 12.000.000,00 euro, în conformitate cu regulile de eligibilitate POAD și a documentelor programatice aplicabile.

(2) Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este coordonator la nivel național al acordării de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, prin structura de specialitate responsabilă cu implementarea POAD, în calitate de beneficiar.

(3) Organizațiile partenere ale beneficiarului, respectiv Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția generală pentru relațiile cu instituțiile prefectului, autoritățile administrației publice locale și instituțiile prefectului au următoarele atribuții:

a) autoritățile administrației publice locale, prin serviciile publice de asistență socială, identifică, întocmesc și își asumă prin semnătura reprezentantului legal, listele cu destinatarii finali, cu evidențierea separată a categoriei de eligibilitate prevăzute la art. 3 ;

b) autoritățile administrației publice locale, prin serviciile publice de asistență socială, actualizează lunar și își asumă prin semnătura reprezentantului legal, listele cu destinatarii finali, cu evidențierea separată a acestora, pentru mamele cu dizabilități; listele conțin inclusiv numărul documentului justificativ prevăzut la art. 2 lit. k) ;

c) instituțiile prefectului centralizează la nivelul județului listele cu destinatarii finali, cu evidențierea separată a categoriei de eligibilitate prevăzute la art. 3 , pe care le transmit Ministerului Afacerilor Interne, Direcției generale pentru relațiile cu instituțiile prefectului;

d) instituțiile prefectului centralizează lunar listele actualizate cu destinatarii finali la nivel județean;

e) Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția generală pentru relațiile cu instituțiile prefectului monitorizează, coordonează activitatea instituțiilor prefectului și desfășoară alte activități specifice, inclusiv centralizarea documentelor justificative care stau la baza rambursării cheltuielilor din fonduri europene, pe care le consideră necesare pentru implementarea măsurii de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți.

(4) În scopul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la alin. (3) , autoritățile administrației publice locale, prin serviciile publice de asistență socială, utilizează modalități de identificare și verificare a destinatarilor finali, aprobate prin dispoziție a primarului.

(5) Serviciul public de asistență socială elaborează lista destinatarilor finali, care va cuprinde: numele și prenumele, adresa de domiciliu și codul numeric personal al acestora. Pentru mamele care nu dețin acte de identitate, informațiile cu privire la datele personale se rezumă la: nume și prenume, adresa de domiciliu/adresa de reședință declarată de mamă și un document eliberat de serviciul public de asistență socială care să ateste încadrarea în categoria destinatarului final. Listele destinatarilor finali la nivel local se întocmesc și se aprobă de către reprezentantul legal al autorității publice locale și ulterior se transmit instituției prefectului.

(6) Listele cu destinatarii finali, elaborate și transmise conform alin. (4) și (5) , se centralizează la nivel de județ, separat pentru cele șapte categorii de destinatari finali prevăzute la art. 3 și se transmit de către instituțiile prefectului Ministerului Afacerilor Interne, Direcției generale pentru relațiile cu instituțiile prefectului, în formatul stabilit de minister, urmând ca acesta să le furnizeze beneficiarului - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în varianta agreată de acesta.

(7) Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți se emit de către unitățile autorizate de Ministerul Finanțelor, denumite în continuare unități emitente.

(8) Unitățile emitente desfășoară această activitate în baza autorizației de funcționare, acordată de Ministerul Finanțelor, potrivit criteriilor stabilite prin ordin al ministrului finanțelor.

(9) Pot avea calitatea de unități emitente persoanele juridice înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și instituțiile de credit, persoane juridice române și sucursalele instituțiilor de credit autorizate în state membre ale Uniunii Europene și notificate către Banca Națională a României, cu respectarea prevederilor alin. (7) și (8) .

(10) Unitățile emitente sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulației tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți în condiții de siguranță.

(11) Unitățile emitente actualizează lunar sau la cererea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene lista unităților afiliate care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți.

(12) În situația în care un operator economic deține autorizație de funcționare, aflată în termen de valabilitate, ca unitate emitentă de tichete sociale pe suport electronic acordate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din fonduri europene nerambursabile, nu este necesară parcurgerea procedurii de autorizare prevăzută de lege și pentru emiterea tichetului social pe suport electronic pentru nou-născuți.

(13) Pentru a putea obține autorizație în vederea desfășurării activității ca unitate emitentă de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, operatorul economic prevăzut la alin. (12) are obligația ca, anterior începerii activității, să notifice Ministerului Finanțelor faptul că deține autorizație de funcționare, aflată în termen de valabilitate, ca unitate emitentă de tichete sociale pe suport electronic acordate, potrivit legii, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din fonduri nerambursabile, conform unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului finanțelor.

(14) Autorizația obținută ca urmare a notificării prevăzute la alin. (13) are aceeași valabilitate cu cea a autorizației de funcționare ca unitate emitentă de tichete sociale pe suport electronic acordate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din fonduri nerambursabile pentru care a fost parcursă procedura de autorizare prevăzută de lege.

(15) Unitățile emitente sunt obligate să selecteze unitățile afiliate care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți pe baza unor proceduri transparente și nediscriminatorii, astfel încât să acopere întreaga arie de destinatari finali ai tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți.

(16) Unitățile emitente sunt obligate să deschidă conturi sau subconturi de plăți distincte, prin care se vor vira sumele reprezentând încasările și plățile aferente valorii nominale a tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, astfel încât să permită o evidență clară a sumelor utilizate în temeiul contractului de achiziție publică încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și cu unitățile care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți.

(17) Unitățile emitente de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți pot organiza platforme pentru emiterea acestora sau pot încheia contracte cu organizații care administrează schema/aranjamentul de plată ori alte organizații specializate, după caz.

(18) Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene virează unității emitente sumele aferente tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, astfel:

a) valoarea nominală - într-un cont distinct disponibil cu afectațiune specială, deschis la Trezoreria Statului, cont din care unitatea emitentă virează sumele încasate în conturile prevăzute la alin. (16) , deschise la instituții de credit;

b) costul aferent emiterii suportului electronic - în contul deschis la Trezoreria Statului prevăzut la art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(19) Sumele virate prin operațiunile cu tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți de către unitățile emitente nu pot fi utilizate pentru reinvestirea acestor fonduri în alte scopuri.

(20) Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene, pe baza contractului de servicii pentru emiterea tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, contract de achiziție publică legal încheiat, transferă către unitatea emitentă contravaloarea nominală a tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți distribuite destinatarilor finali și achită costul emiterii suportului electronic.

(21) Contractarea serviciilor privind emiterea tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene se realizează potrivit Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările si completările ulterioare. La estimarea contractului de achiziție publică nu se ia în calcul valoarea nominală a tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți.

(22) Valoarea tichetelor sociale pentru nou-născuți emise pe suport electronic nu poate fi transferată destinatarilor finali pe suportul electronic dacă, la data stabilită pentru transfer, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu a achitat unității emitente, integral, contravaloarea nominală a tichetelor pentru nou-născuți în format electronic achiziționate, inclusiv costurile aferente emiterii acestora pe suport electronic.

Articolul 5

(1) Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru nou-născuți pentru destinatarii finali este de 2.000 de lei. Valoarea tichetului social pe suport electronic pentru nou-născuți poate fi actualizată anual prin hotărâre a Guvernului, adoptată cu cel puțin 30 de zile înainte de încheierea anului calendaristic pentru anul calendaristic următor, în funcție de rata medie anuală a inflației și în limita disponibilului financiar prevăzut în cadrul POAD.

(2) Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți emise nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.

(3) Tichetul social pe suport electronic pentru nou-născuți este acordat o singură dată pentru un nou-născut și poate fi utilizat doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea produselor de îngrijire pentru nounăscuți pentru care a fost emis.

(4) Se interzice unităților afiliate acordarea unui rest de bani la tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți.

(5) Unitățile afiliate au obligația să comercializeze produse sigure și care să respecte condițiile prescrise sau declarate, să nu practice prețuri nejustificat de mari și să nu limiteze, în mod nejustificat, vânzarea bunurilor.

(6) Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți vor fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală prevăzută la alin. (1) , respectiv cu valoarea tichetelor sociale pentru nounăscuți acordate destinatarilor finali, stabilită potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(7) Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți pot fi utilizate numai la unitățile afiliate care încheie cu unitatea emitentă selectată de către beneficiar contracte de prestări servicii/protocoale/convenții/acorduri sau orice alt document care reglementează drepturile și obligațiile părților.

(8) Unitățile afiliate care utilizează aparate de marcat electronice fiscale potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a evidenția pe bon fiscal distinct contravaloarea produselor comercializate care se încadrează în categoria produselor pentru îngrijirea nou-născutului, care urmează să fie achitată cu tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți.

(9) Pentru aceste bonuri fiscale va fi selectată ca tip de plată numai valoarea 9, „Alte metode“, din nomenclatorul pentru tipul de plată, aprobat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 146/2018 pentru descrierea profilurilor prevăzute la art. 22 pct. J lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003 , structura XML a mesajelor de activare a acestora, structura XML a fișierelor prevăzute la art. 22 pct. J lit. b) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003 , precum și categoriile de URL-uri utilizate în schimbul de informații cu sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, operatorul aparatului de marcat electronic fiscal având obligația să completeze câmpul editabil aferent tipului de plată cu sintagma „TRUSOU NOU-NĂSCUT“, atunci când caracteristicile tehnice ale aparatului de marcat electronic fiscal permit acest lucru.

(10) Valoarea nominală a tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți acordate destinatarilor finali nu poate să fie diminuată în niciun mod.

(11) Contravaloarea tichetului social pe suport electronic pentru nou-născuți reprezintă venit neimpozabil conform prevederilor art. 62 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, și nu se ia în considerare la stabilirea venitului net lunar definit la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 6

(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

a) utilizarea de către beneficiari a tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți în alt scop decât cel prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;

b) solicitarea de către beneficiari și/sau furnizarea de numerar în schimbul tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți sau pentru fracțiuni din acestea;

c) refuzul nejustificat al unităților afiliate de a accepta tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți. Refuzul este justificat dacă există o suspiciune rezonabilă privind autenticitatea tichetelor sociale pe suport electronic pentru nounăscuți sau identitatea dintre titularul tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți și destinatarul final al acestora;

d) comercializarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți contra unei fracțiuni de preț sau a altor bunuri/servicii decât cele stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

a) între 1,5 și 2 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) ;

b) între 3 și 4 puncte-amendă, fapta prevăzută la alin. (1) lit. b) ;

c) între 14 și 20 puncte-amendă, fapta prevăzută la alin. (1) lit. d) .

(3) Constituie contravenție fapta unității emitente de a alimenta tichetele sociale pe suport electronic cu nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (6) și se sancționează cu amendă între 10 și 14 puncte-amendă.

(4) Constituie contravenție fapta unității emitente de a emite tichete sociale pe suport electronic cu nerespectarea prevederilor art. 9 și se sancționează cu amendă între 10 și 14 puncte-amendă.

(5) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 4 și 7 puncte-amendă acceptarea de către unitatea afiliată de tichete sociale pe suport electronic de la alte persoane decât destinatarul final.

(6) Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit în condițiile legii.

Articolul 7

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 6 se realizează de către personalul împuternicit din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene sau de către alte organe abilitate în condițiile legii.

(2) Contravențiilor prevăzute la art. 6 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 8

(1) Ministerul Finanțelor poate dispune măsura suspendării autorizației de funcționare eliberate unităților emitente în cazul nerespectării dispozițiilor art. 4 alin. (9) și (16) .

(2) Ministerul Finanțelor poate dispune măsura retragerii autorizației de funcționare eliberate unităților emitente în cazul nerespectării criteriilor de autorizare aprobate prin ordin al ministrului finanțelor în baza cărora s-a acordat autorizația de funcționare.

(3) Constatarea situațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se face de către o echipă de specialiști a cărei componență se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor.

(4) Acordarea autorizației de funcționare unităților emitente și dispunerea măsurii de suspendare/retragere a acesteia în urma constatării situațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se fac de către o comisie a cărei componență și procedură de lucru se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor.

Articolul 9

(1) Fiecare tichet social pe suport electronic pentru nou-născuți este valabil numai dacă are înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod în acesta următoarele mențiuni, prevăzute la art. 23 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/201 8, cu modificările și completările ulterioare:

a) numele și adresa emitentului și datele sale de identificare;

b) perioada de valabilitate a suportului electronic;

c) numele, prenumele și codul numeric personal al destinatarului final;

d) interdicția de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis.

(2) Destinatarul final sau reprezentantul legal al acestuia poate utiliza tichetele sociale pe suport electronic pentru nounăscuți numai în rețeaua unităților afiliate, pe baza actului de identitate, cu excepția mamelor care nu dețin acte de identitate. În cazul destinatarului final eligibil care nu deține acte de identitate, tichetele sociale pe suport electronic pentru nounăscuți se utilizează pe baza documentului eliberat de autoritățile publice locale, care atestă încadrarea în categoria destinatarului final.

(3) Tichetul social pe suport electronic pentru nou-născuți are perioadă de valabilitate și poate fi utilizat de către destinatarii finali în termen de șase luni de la data emiterii acestuia, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.

(4) Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți se utilizează pe perioada de valabilitate a acestora. Eventualele sume rămase neutilizate aferente tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți se returnează beneficiarului de către unitatea emitentă, în termen de 30 de zile de la data expirării duratelor de valabilitate ale acestora.

(5) Unitatea emitentă de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți are obligația ca, odată cu emiterea acestora, să asigure măsurile necesare pentru ca destinatarii finali să poată identifica și cunoaște rețeaua de unități afiliate acestora, pe raza localității lor de domiciliu.

(6) Beneficiarul se asigură de emiterea de către unitatea emitentă și de expedierea tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți de la unitatea emitentă către instituția prefectului, conform tabelelor centralizatoare comunicate de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția generală pentru relațiile cu instituțiile prefectului, pentru fiecare județ.

(7) Instituțiile prefectului distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți către autoritățile administrației publice locale de pe raza teritorială unde își au domiciliul sau reședința destinatarii finali, împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate.

(8) Autoritățile administrației publice locale înmânează destinatarilor finali tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința. În cazul în care pe raza teritorială a destinatarilor finali nu se află unități afiliate sau numărul acestora este redus, autoritățile publice locale vor pune la dispoziție, atât prin publicare pe site-ul propriu, cât și listat, la cererea destinatarului final, listele unităților afiliate din județul respectiv care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți.

(9) Pentru destinatarii finali nedeplasabili, autoritățile administrației publice locale au obligația de a asigura serviciul de livrare a tichetului social pe suport electronic pentru nou-născuți la domiciliul sau reședința acestora.

(10) Procedura specifică de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, precum și mecanismul de implementare aferent se aprobă prin ordin comun al ministrului investițiilor și proiectelor europene și al ministrului afacerilor interne, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) Entitățile implicate în implementarea măsurilor pentru acordarea unui sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți finanțate din fonduri externe nerambursabile, precum și unor măsuri de distribuire a acestora, sunt obligate să respecte prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, Regulamentul general privind protecția datelor, prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului UE 2016/679, cu modificările ulterioare, după caz, precum și celelalte reglementări din domeniul protecției datelor.

Articolul 10

(1) Măsurile auxiliare care se aplică pot include activitățile prevăzute în plus față de oferirea de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, cu scopul de a atenua excluziunea socială și/sau a rezolva urgențele sociale, incluziunea socială și încurajarea frecventării medicului de familie sau a specialiștilor neonatologi, cum ar fi indicații de îngrijire a nou-născutului: consiliere în alăptare, educație sanitară, educație de prim ajutor pentru nou-născuți, educație cu privire la asigurarea igienei corporale și a locuinței, facilitarea accesului la servicii medicale, orientarea către servicii sociale, recomandări nutriționale pentru bebeluși.

(2) Măsurile auxiliare prevăzute la alin. (1) sunt gratuite și se pun în aplicare de către organizațiile partenere, fie singure, fie în cooperare cu diverse organizații și instituții relevante în domeniul asistenței sociale.

(3) Măsurile auxiliare prevăzute la alin. (1) vor fi livrate în funcție de nevoile individuale ale grupului-țintă, fără a aduce atingere demnității persoanei.

Articolul 11

(1) Lista destinatarilor finali se comunică de către administrația publică locală instituțiilor prefectului, lunar, în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni.

(2) Instituțiile prefectului comunică Ministerului Afacerilor Interne, prin Direcția generală pentru relațiile cu instituțiile prefectului, în formatul stabilit de minister, listele destinatarilor finali la nivel de județ, lunar, la cel mult 3 zile lucrătoare de la data primirii acestora de la autoritățile administrației publice locale.

(3) Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția generală pentru relațiile cu instituțiile prefectului, transmite lunar, către beneficiar - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, centralizat, în varianta agreată de acesta, listele destinatarilor finali întocmite la nivel județean, la cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii listelor de la instituțiile prefectului.

Articolul 12

(1) Regulile generale de eligibilitate a cheltuielilor, precum și tipurile de cheltuieli eligibile efectuate în implementare sunt prevăzute în anexa nr. 2 .

(2) Atribuțiile instituțiilor publice centrale și locale cu responsabilități în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență sunt prevăzute în anexa nr. 1 .