(1) Prin Programul stațiuni balneare se transferă fonduri publice beneficiarilor unității administrativ-teritoriale, pe baza contractului de finanțare încheiat între CNSP și UAT, pentru finanțarea următoarelor categorii de cheltuieli:

a) reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport care să faciliteze accesul la stațiunea balneară, în condițiile legii;

b) reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii stradale și pietonale;

c) modernizarea și extinderea infrastructurii de utilități publice din stațiunea balneară;

d) construcția, extinderea și reabilitarea capacităților de tratament balnear, precum și a capacităților turistice de alimentație publică și cazare;

e) construcția, extinderea și reabilitarea obiectivelor de sănătate, culturale, sportive și de agrement, în condițiile legii;

f) achiziția și/sau exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii, în scopul dezvoltării activității turistice, de bunuri imobile, respectiv clădire sau teren, inclusiv luciu de apă, dacă se află în circuitul civil, care nu sunt utilizate sau care nu sunt în exploatarea cu profil de turism;

g) achiziția de echipamente, mobilier și aparatură medicală specifice tratamentelor balneare;

h) achiziția de mijloace de transport persoane, utilizabile exclusiv în scopuri turistice;

i) realizarea de centre de informare turistică și dotarea acestora;

j) alte obiective de investiții care asigură dezvoltarea stațiunilor balneare respective;

k) cheltuieli privind pregătirea profesională a persoanelor cu calificări în domeniul HORECA și a persoanelor cu pregătire medical-sanitară, precum și cheltuieli pentru locurile de muncă nou-create pentru personalul cu pregătire medical-sanitară.

l) cheltuieli privind realizarea proiectului tehnic și a documentației necesare obținerii autorizației de construcție;

(2) Documentația necesară pentru acordarea finanțării se stabilește prin ordin al președintelui CNSP, care se va publica în Monitorul Oficial, Partea I, și pe site-ul instituției.

(3) Acordarea integrală a finanțării se realizează în baza unui contract de finanțare încheiat între CNSP și UAT.