(1) Sursa de finanțare a Fondului o reprezintă împrumuturile în lei, acordate din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului în limita și intervalul prevăzute la alin. (2) .

(2) Valoarea împrumuturilor acordate pentru Fond se stabilește la valoarea granturilor contractate, care se diminuează la valoarea cheltuielilor aferente lucrărilor efectuate și recepționate în condițiile legii.

(3) Dobânda aferentă împrumuturilor acordate se calculează pe fiecare an calendaristic, la soldul împrumutului, începând cu data tragerii, cu convenția număr de zile calendaristice/360. Dobânda astfel calculată se comunică Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, care are obligația de a o plăti în 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

(4) Dobânda se asigură din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului.

(5) Rambursarea împrumuturilor se efectuează integral de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației începând cu luna ianuarie 2020 din sumele prevăzute cu această destinație în buget, într-un interval de 20 de ani. Convenția de împrumut încheiată cu Ministerul Finanțelor Publice, respectiv scadențarul aferent împrumutului se modifică corespunzător prevederilor prezentului alineat.

(6) Abrogat.

(7) Pentru neplata la termen a împrumutului se calculează o dobândă, pentru fiecare zi de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, până la data stingerii obligației. Dobânda astfel calculată reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului.