(1) Obiectivele de investiții ce vor fi propuse trebuie să îndeplinească standarde minime de construcție, de capacitate, de dotare generală și sportivă, de personal de specialitate și de echipamente sportive, standarde care vor fi detaliate în cadrul schemei de ajutor de stat.

(2) Clădirile în care se vor organiza grădinițe cu profil sportiv pot fi clădiri noi sau clădiri existente care se vor moderniza și amenaja cu schimbarea funcțiunii, cu condiția ca în ultimii 5 ani să nu fi funcționat o creșă și/sau grădiniță în clădirea respectivă.

(3) Activitatea în grădinițele cu profil sportiv realizate în acest program va fi menținută cel puțin 10 ani de la obținerea autorizației de funcționare; în caz contrar, investitorul va rambursa suma obținută ca ajutor de stat.

(4) Beneficiarilor le este interzis să închidă activitatea altor grădinițe/creșe aflate în administrarea lor pe o perioadă de cel puțin 7 ani de la acordarea ajutorului de stat. În caz contrar, investitorul va rambursa suma obținută ca ajutor de stat.

(5) Investiția respectă prevederile legislației în vigoare din domeniul construcțiilor, mediului și sănătății publice, precum și normele de funcționare pentru spații de învățământ în cazul grădinițelor cu profil sportiv.