(1) Ajutorul nerambursabil, plătit în conformitate cu schema de ajutor de stat constituită în baza prezentei ordonanțe de urgență, va fi suportat din bugetul de stat, respectiv din bugetul Secretariatului General al Guvernului prin bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să mandateze Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Fondul Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanții în numele și în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite în cadrul Programului.

(3) Între Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, precum și cu Fondul Român de Contragarantare se încheie câte o convenție prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în derularea Programului „gROwth - investim în copii, investim în viitor“.