(1) Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale, precum și asociațiile de dezvoltare intercomunitară prin unitățile administrativ-teritoriale componente au obligația de a restitui anual, pe o perioadă de 20 de ani, o sumă reprezentând contribuția proprie la proiect/proiecte. Suma se stabilește la momentul depunerii solicitării, prin eșalonarea valorii finanțate pentru fiecare proiect în sume egale anuale, pe o perioadă de 20 de ani. Suma anuală ce urmează a fi restituită, aferentă proiectelor finanțate nu va depăși diferența între nivelul maxim al datoriei publice locale, calculat potrivit prevederilor art. 63 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, și serviciul datoriei publice locale anuale înregistrat în următorii 20 de ani. În cazul în care pe parcursul celor 20 de ani sunt contractate noi împrumuturi în condițiile art. 10 , se impune recalcularea sumei anuale ce urmează a se restitui, conform noului nivel al serviciului datoriei publice locale înregistrat de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale. Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale au posibilitatea achitării anticipate a contribuțiilor proprii la proiecte. Sumele rambursate de beneficiari aferente fiecărui an se virează la bugetul de stat până la finele primului trimestru al anului următor. Calculul sumei datorate se efectuează de către beneficiar și se verifică de către structuri din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau Ministerului Finanțelor Publice, desemnate prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(2) Universitățile au obligația de a restitui anual 2,5% din valoarea finanțării, pe o perioadă fixă de 20 de ani, reprezentând contribuția proprie la proiect. Sumele rambursate de beneficiari aferente fiecărui an se virează la bugetul de stat până la finele primului trimestru al anului următor. Calculul sumei datorate se efectuează de către beneficiar și se verifică de către structuri din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau Ministerului Finanțelor Publice, desemnate prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(3) Pentru neachitarea la termen a sumelor prevăzute la alin. (1) și (2) , beneficiarii datorează dobânzi și penalități de întârziere la nivelul celor stabilite de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. Executarea silită a sumelor neachitate se efectuează de către organele fiscale centrale.
(4) Diferența rezultată dintre valoarea grantului și sumele achitate conform alin. (1) , la finalul perioadei de 20 de ani, reprezintă cheltuiala definitivă a bugetului de stat și nu se mai datorează de către beneficiar.