(1) Contravaloarea în lei a sumelor obținute în urma scoaterii la licitație prin platforma comună a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în conformitate cu prevederile art. 12³ alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare, se repartizează după cum urmează:

a) 70% din suma brută se virează de către gestionarul contului, conform prevederilor alin. (4) ;

b) 30% din suma brută se face venit la Fondul pentru mediu, se reține în contul de disponibil deschis pe numele Ministerului Finanțelor la Trezoreria operativă centrală și se virează de către gestionarul contului, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea Administrației Fondului pentru Mediu, în limita creditelor bugetare aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli al Fondului pentru mediu și Administrației Fondului pentru Mediu în vederea finanțării proiectelor prevăzute la alin. (1¹) , într-un cont distinct de venituri al Fondului pentru mediu, deschis la Trezoreria Statului Sector 6 pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.

(1¹) Suma prevăzută la alin. (1) lit. b) se utilizează pentru finanțarea proiectelor în domeniile stabilite conform prevederilor art. 3d alin. (4) din Directiva 2003/87/CE, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea legislației specifice ajutorului de stat.

(2) Transferul sumelor prevăzute la alin. (1) include și cheltuielile deduse de Comisia Europeană din suma brută cu privire la gestionarea sistemului comunitar.

(3) Ministerul Transporturilor utilizează sumele prevăzute la alin. (1) lit. a) pentru finanțarea proiectelor în domeniile stabilite conform prevederilor art. 3d alin. (4) din Directiva 2003/87/CE, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(4) Sumele se rețin în contul de disponibil deschis pe numele Ministerului Finanțelor la Trezoreria operativă centrală și se virează de către gestionarul contului Ministerului Transporturilor, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea acestuia, în limita sumelor aprobate în hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (3) , într-un cont distinct de venituri ale bugetului de stat, deschis pe numele acestuia la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

(5) Se autorizează Ministerul Finanțelor, la propunerea Ministerului Transporturilor, să majoreze, la poziții distincte, veniturile bugetului de stat, precum și creditele bugetare cu suma virată potrivit alin. (4) .

(6) Concomitent cu majorarea prevăzută la alin. (5) se autorizează Ministerul Finanțelor, la propunerea Ministerului Transporturilor, să majoreze creditele de angajament prevăzute în buget până la nivelul valorii totale a proiectelor.

(7) Se autorizează Ministerul Transporturilor să detalieze influențele aprobate potrivit alin. (5) și (6) în buget și în anexele la acesta, să introducă proiectele în anexe și să le comunice Ministerului Finanțelor, în termen de 5 zile lucrătoare de la majorarea bugetului, conform alin. (5) .

(8) Până la data de 22 decembrie a anului bugetar, sumele rămase neutilizate determinate ca diferență între veniturile încasate potrivit alin. (4) și plățile efectuate se virează de către Ministerul Transporturilor din contul de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate într-un cont de disponibil deschis pe numele acestuia la Trezoreria Statului.

(9) Sumele virate în contul prevăzut la alin. (8) se transferă în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor de către Ministerul Transporturilor în contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la alin. (4) , urmând procedura prevăzută la alin. (5)-(7) și se utilizează cu aceeași destinație.