(1) După încheierea contractelor pentru finanțare prevăzute la art. 12 alin. (6) și pe tot parcursul implementării proiectelor se autorizează ordonatorii principali de credite, la propunerea beneficiarilor instituții publice finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetul de stat, să majoreze, la o poziție distinctă, atât veniturile, cât și creditele de angajament și bugetare prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli ale beneficiarilor, cu suma prevăzută pentru anul respectiv în graficele de finanțare și să modifice, după caz, anexele la buget.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru beneficiarii instituții publice finanțate parțial din venituri proprii, sumele primite potrivit art. 15 alin. (1) rămase neutilizate la sfârșitul anului se reflectă în excedentul instituției publice și vor fi utilizate în anul următor cu aceeași destinație.

(3) Pentru beneficiarii instituții publice finanțate integral din venituri proprii, sumele primite potrivit art. 15 alin. (1) rămase neutilizate la sfârșitul anului se reflectă în excedentul instituției publice și vor fi utilizate în anul următor cu aceeași destinație.

(4) În termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea raportului de finalizare a proiectului, prevăzut la art. 15 alin. (2) , beneficiarii instituții publice finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetul de stat restituie sumele neutilizate din contul de venituri în care au fost încasate, la Administrația Fondului pentru Mediu, în contul de cheltuieli din care au fost virate inițial, daca restituirea se efectuează în anul în care au fost alocate sumele, sau potrivit prevederilor art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008 , cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care sumele se restituie în anul următor celui în care au fost alocate.