(1) Prevederile art. LXXIV pct. 21 intră în vigoare la data de 1 iulie 2024 și se aplică pentru faptele săvârșite și constatate începând cu această dată.

(1¹) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , pentru utilizatorii prevăzuți la art. 8¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2022 , cu modificările și completările ulterioare, care au statutul de operator economic autorizat potrivit prevederilor art. 38 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (reformare) la data realizării transportului internațional de bunuri, prevederile art. LXXIV pct. 21 intră în vigoare la data de 31 martie 2025 și se aplică pentru faptele săvârșite și constatate începând cu această dată.

(2) La data prevăzută la alin. (1) se abrogă prevederile art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport și de abrogare a art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.