(1) Concedierea colectivă se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 2.
(2) Dacă restructurarea și reorganizarea ori numai restructurarea sau reorganizarea se desfășoară în etape, prevederile alin. (1) se aplică pentru concedierea colectivă efectuată în prima etapa, urmând ca pentru celelalte etape concedierea colectivă să se efectueze în termen de 60 de zile de la data prevăzută la art. 3 alin. (3).