(1) Se aprobă plata cotizației anuale în valoare de 10.100 euro în vederea participării Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca observator permanent în cadrul Comitetului pentru Agricultură al OCDE - CoAg, pentru anul 2010, și, respectiv, 10.300 euro pentru anul 2011, precum și plata cotizației anuale pentru anii următori în care România va mai primi statutul de observator în cadrul Comitetului pentru Agricultură al OCDE - CoAg.
(2) Se aprobă plata cotizației anuale în valoare de 10.100 euro în vederea participării României ca observator permanent în cadrul Comitetului de Statistică al OCDE - CSTAT, pentru anul 2010, și, respectiv, 10.300 euro pentru anul 2011, precum și plata cotizației anuale pentru anii următori în care România va mai primi statutul de observator în cadrul Comitetului de Statistică al OCDE - CSTAT.
(3) Echivalentul în lei al sumelor necesare plății cotizației anuale pentru Comitetul pentru Agricultură (CoAg) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
(4) Echivalentul în lei al sumelor necesare plății cotizației anuale pentru Comitetul de Statistică se asigură din bugetul Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Național de Statistică, în limita prevederilor bugetare anuale aprobate.
(5) Echivalentul în lei al sumelor prevăzute la alin. (1) și (2) se calculează pe baza raportului de schimb leu/euro în vigoare la data efectuării plății.