La articolul 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2024 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 29 iunie 2024, cu completările ulterioare, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Pentru beneficiarii anteriori găzduiți în locațiile stabilite de comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență se decontează lunar, până la data de 31 martie 2025, din bugetul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și, după caz, din bugetele/bugetul inspectoratelor județene pentru situații de urgență/Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Suma se decontează către unitatea care asigură cazarea proporțional cu numărul de zile pentru care aceasta este asigurată. Cuantumul, mecanismul și condițiile urmează a fi stabilite prin hotărâre a Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ.