LexistoriaDreptul la drept.

Monitorizarea ajutoarelor de stat

Azi

OUG 117/2006 · 10 articole

Articolul 17

Consiliul Concurentei monitorizează ajutoarele de stat în sensul prevederilor din regulamentele comunitare referitoare la actiunile de monitorizare, în baza raportarilor, informațiilor și datelor transmise de furnizori, care pot fi autorități și alti furnizori de ajutor de stat.

Articolul 18

(1) Furnizorii de ajutor de stat sunt obligati sa urmareasca modul de utilizare a ajutoarelor de stat acordate, sa dispună măsuri și sa transmita Consiliului Concurentei, în formatul solicitat de acesta, toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național, inclusiv pentru intocmirea rapoartelor și informărilor necesare indeplinirii obligațiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

(2) Beneficiarii de ajutor de stat au obligația sa transmita furnizorului raportări periodice, precum și alte informații cu privire la ajutorul de stat acordat, conform cererii acestuia, sub sanctiunile prevăzute de lege.

(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), furnizorii vor emite decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate. Deciziile furnizorilor de ajutor de stat au caracter de titlu executoriu.

(4) În vederea indeplinirii obligațiilor prevăzute la alin. (3), furnizorii vor emite norme metodologice proprii.

Articolul 19

(1) Consiliul Concurentei întocmește și actualizeaza inventarul ajutoarelor de stat, pe baza raportarilor, datelor și informațiilor primite de la furnizori, potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta.

(2) Consiliul Concurentei organizeaza registrul ajutoarelor de stat și elaboreaza raportul anual al ajutoarelor de stat acordate în România și alte rapoarte necesare indeplinirii obligațiilor de stat membru, pe baza inventarului ajutoarelor de stat, a raportarilor transmise de furnizori, respectiv a raspunsurilor primite la cererile de informații ale Consiliului Concurentei către furnizori.

(3) Datele și informațiile necesare întocmirii și actualizarii inventarului, precum și elaborarii rapoartelor specifice se transmit de către furnizorii de ajutor de stat, conform procedurilor stabilite prin regulament al Consiliului Concurentei.

Articolul 20

Inventarul ajutoarelor de stat se actualizeaza, în special, cu date referitoare la noile scheme de ajutor de stat și la noile ajutoare de stat individuale autorizate, precum și la cele exceptate de la obligația notificarii.

Articolul 21

Beneficiarii de ajutor de stat au obligația sa tina o evidenta specifică a ajutoarelor primite.

Articolul 22

(1) Furnizorii și beneficiarii de ajutor de stat raspund, potrivit legii, pentru realitatea și corectitudinea datelor și informațiilor transmise Consiliului Concurentei.

(2) În cazul în care exista indoieli serioase în legătură cu datele transmise, Consiliul Concurentei poate să solicite date și informații suplimentare și, după caz, sa faca verificări la fața locului.

Articolul 23

(1) Consiliul Concurentei elaboreaza raportul anual privind ajutoarele de stat acordate în România, care este transmis spre informare Guvernului. În vederea asigurarii transparentei în acest domeniu, raportul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se transmite Comisiei Europene.

(2) Raportul anual privind ajutoarele de stat cuprinde date și informații despre ajutoarele de stat acordate în ultimii 3 ani, inclusiv anul pentru care se face raportarea, în special cu privire la valoarea, obiectivul, tipul și modalitatile de acordare a acestora.

Articolul 23¹

(1) Consiliul Concurentei supraveghează relatiile financiare dintre autoritățile publice și intreprinderile publice, precum și transparenta relatiilor financiare în cadrul întreprinderilor beneficiare de drepturi speciale sau exclusive ori cărora li s-a încredințat prestarea unor servicii de interes economic general pe baza raportarilor, informațiilor și datelor transmise de către autoritățile publice.

(2) Autoritățile publice au obligația să își organizeze evidenta relatiilor financiare care au loc între acestea și intreprinderile publice prevăzute la alin. (1) și sa transmita, la cererea Consiliului Concurentei, informații în legătură cu aceste relatii.

(3) Intreprinderile publice, inclusiv cele care activeaza în domeniul industriei prelucratoare, intreprinderile care desfășoară un serviciu de interes economic general, precum și cele care sunt beneficiare de drepturi speciale sau exclusive, care primesc sub orice formă o compensare pentru aceste prestatii și, totodata, desfășoară și alte activități, sunt obligate sa tina evidente specifice pe activități, în scopul asigurarii transparentei financiare.

Articolul 24

Termenele stabilite de Consiliul Concurentei sau de furnizorii de ajutor de stat pentru primirea de raportări, informații și date în procesul de monitorizare nu pot fi mai mici de 30 de zile, respectiv de 20 de zile în cazul celor stabilite de furnizori, cu excepția situației în care datele, informațiile și documentele cu privire la ajutoarele de stat sunt solicitate de Comisia Europeana sau reglementarile comunitare în termene mai scurte.

Articolul 25

(1) Consiliul Concurentei împreună cu furnizorii de ajutor de stat desemneaza reprezentantii autorizati sa asiste Comisia Europeana în controlul la fața locului.

(2) În cazul în care Comisia Europeana procedeaza la un control la fața locului, potrivit dispozițiilor art. 22 din Regulamentul CE 659/1999, Consiliul Concurentei împreună cu autoritățile pot formula obiectiuni la desemnarea expertilor de către Comisia Europeana.

(3) Consiliul Concurentei, autoritățile, alti furnizori și beneficiarii de ajutor de stat colaboreaza cu personalul imputernicit de Comisia Europeana pentru realizarea controlului la fața locului.