(1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere.
EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul mediului și pădurilor, Borbely Laszlo p. Ministrul transporturilor și infrastructurii, Marin Anton, secretar de stat p. Ministrul administrației și internelor, Mihai Capră, secretar de stat Șeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Bogdan Mănoiu Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 29 decembrie 2009. Nr. 117.