LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții tranzitorii și finale

Azi

OUG 118/2006 · 9 articole

Articolul 21

Abrogat cel târziu la 1 septembrie 2014 · de OG nr. 16/2014

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

privind înființarea Companiei Naționale de Investiții «C.N.I.» - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002 , cu modificările și completările ulterioare. (3⁴) Dotarea așezămintelor culturale conform alin. (3) se face cu echipamentul tehnic minim necesar, stabilit prin ordin al ministrului culturii și cultelor.

(1) Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului finanțează, din sume alocate de la bugetul de stat, din fonduri externe rambursabile și nerambursabile și din alte surse, în condițiile legii, Programul prioritar național pentru construirea de sedii pentru așezăminte culturale în localitățile unde nu există asemenea instituții, precum și pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea și finalizarea lucrărilor de construcție a așezămintelor culturale de drept public din mediul rural și mic urban, denumit în continuare Program.

(2) În sensul prezentei ordonante de urgenta, mediul mic urban este alcătuit din localitățile urbane de rangul III, orașe, definite în conformitate cu prevederile Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - secțiunea a IV-a - Reteaua de localități, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Programul are ca principale obiective:

a) proiectarea, construirea și dotarea de sedii pentru așezăminte culturale din mediul rural și mic urban, în localitățile unde nu există asemenea instituții;

b) reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale și dotarea așezămintelor culturale din mediul mic urban;

c) reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale și dotarea așezămintelor culturale din mediul rural;

d) finalizarea lucrărilor de construcție și dotarea așezămintelor culturale din mediul rural și mic urban.

(4) Programul se aplică începând cu anul 2007 și se va desfășura pe o perioadă de 8 ani.

Articolul 22

Abrogat cel târziu la 1 septembrie 2014 · de OG nr. 16/2014

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Pentru a putea beneficia de finanțare în cadrul Programului, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3¹), autoritățile administrației publice locale, singure sau în parteneriat cu alte autorități publice ori cu organizații neguvernamentale din țară sau din străinătate, elaborează și propun, pe baza unei documentații justificative, proiecte care trebuie să fie însoțite de programe și proiecte culturale desfășurate pe o perioadă de minimum 3 ani, precum și de garanția asigurării unei finanțări, din resurse proprii sau atrase, de minimum 10% din valoarea totală a proiectului pentru construcție, reabilitare, modernizare, dotare și/sau finalizare a lucrărilor de construcție a așezămintelor culturale.

(2) Valorile maxime ale finanțărilor alocate pentru realizarea obiectivului prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. d) se stabilesc prin Ghidul operațional.

Articolul 23

Abrogat cel târziu la 1 septembrie 2014 · de OG nr. 16/2014

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În vederea implementării obiectivelor prevăzute la art. 21 alin. (3) se constituie Comisia pentru evaluarea și selecția proiectelor, denumită în continuare Comisia, formată din câte un reprezentant al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, al Asociației Comunelor și al Asociației Orașelor din România, desemnați prin ordine ale miniștrilor de resort sau prin decizie a președintelui asociației, după caz.

(2) Președinția Comisiei va fi asigurată de reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, desemnat prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și turismului.

(3) Lucrările Comisiei vor fi asigurate de un secretariat format din specialiști numiți de către ministrul dezvoltării regionale și turismului.

(4) Pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 21 alin. (3), Ministerul Culturii și Patrimoniului Național împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului elaborează ghidurile operaționale, care vor cuprinde: criteriile de evaluare și selecție, modul de organizare și funcționare a Comisiei, aprobate prin ordine comune ale ministrului culturii și patrimoniului național și, respectiv, ministrului dezvoltării regionale și turismului.

(5) Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului elaborează norme metodologice pentru derularea obiectivelor prevăzute la art. 21 alin. (3) prin Compania Națională de Investiții «C.N.I.» - S.A., aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și turismului.

(6) Comisia constituită potrivit alin. (1) va selecta proiectele propuse de autoritățile administrației publice locale care îndeplinesc condițiile minime prevăzute la art. 22 și va propune Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului finanțarea celor care întrunesc criteriile prevăzute în ghidurile operaționale specifice fiecărui obiectiv.

Articolul 24

Abrogat cel târziu la 1 septembrie 2014

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Comisia selectează proiectele propuse de autoritățile administrației publice locale care îndeplinesc condițiile minime prevăzute la art. 22 și aprobă finanțarea celor care întrunesc criteriile prevăzute în Ghidul operațional al Programului.

Articolul 25

Abrogat cel târziu la 1 septembrie 2014 · de OG nr. 16/2014

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Monitorizarea implementării Programului se realizează de Compania Națională de Investiții «C.N.I.» - S.A., în condițiile legii.

(2) Compania Națională de Investiții «C.N.I.» - S.A. va transmite trimestrial Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului informări cu privire la stadiul derulării și implementării Programului.

Articolul 25¹

Abrogat cel târziu la 1 septembrie 2014

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Autoritățile administrației publice locale care au fost selectate și beneficiaza de finanțare în cadrul Programului au obligația de a menține destinația de asezamant cultural o perioadă de minimum 15 ani.

Articolul 26

Abrogat cel târziu la 1 septembrie 2014

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Ministerul Culturii și Cultelor împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale elaboreaza, în termen de 90 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Ghidul operational al Programului, care va cuprinde: condițiile de selecție, cheltuielile eligibile, modul de organizare și functionare a Comisiei, precum și alte detalii legate de implementarea și monitorizarea Programului, aprobat prin ordin comun al ministrului culturii și cultelor și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

Articolul 27

Așezămintele culturale existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență continuă să funcționeze.

Articolul 28

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Legea nr. 292/2003 privind organizarea și funcționarea așezămintelor culturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 2 iulie 2003, se abrogă. PRIM-MINISTRU CALIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul culturii și cultelor, Adrian Iorgulescu p. Ministrul administrației și internelor, Mircea Nicu Toader, secretar de stat Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, Gheorghe Barbu Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Dan Stefan Motreanu Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 21 decembrie 2006. Nr. 118.