(1) Între Ministerul Finanțelor Publice și F.N.G.C.I.M.M. se încheie o convenție prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în derularea finanțărilor acordate în cadrul programului cu garanție de stat.

(2) Obligația finanțatorului de distribuire a sumelor rezultate din valorificarea activelor conform prevederilor art. 11 alin. (4) este garantată cu o ipotecă legală mobiliară constituită asupra activului finanțat prin contractul de leasing. Operațiunile de înscriere, modificare și radiere în/din Registrul Național de Publicitate a Garanțiilor Mobiliare se efectuează de către finanțator, în baza mandatului acordat de F.N.G.C.I.M.M.

(3) Finanțatorii pot solicita beneficiarului garanții accesorii finanțării garantate sub forma biletelor la ordin avalizate emise de beneficiar, în conformitate cu normele și procedurile proprii de finanțare ale acestora.

(4) Ipotecile legale mobiliare prevăzute la alin. (2) se instituie în temeiul contractului de garantare, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin F.N.G.C.I.M.M, proporțional cu riscul asumat de garant, și sunt valabile până la distribuirea sumei nete rezultate din valorificarea bunurilor mobile care fac obiectul contractului de leasing, proporțional cu riscul asumat de fiecare dintre părți, conform prevederilor art. 11 alin. (4) .

(5) Contractele de garantare prin care F.N.G.C.I.M.M. acordă garanția de stat constituie titluri executorii și au valoare de înscrisuri autentice.