(1) Pentru perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022 se stabilește o schemă de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale pentru următoarele categorii de clienți finali:
a) clienți, astfel cum sunt definiți la art. 3 pct. 15 și art. 100 pct. 23 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare, denumiți în continuare clienți casnici;
b) Abrogat.
c) abrogată.
d) abrogată.
e) abrogată.
f) abrogată.
(2) Schema de sprijin prevăzută la alin. (1) cuprinde următoarele măsuri:
a) pentru clienții casnici - acordarea unei compensații unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice, și în valoare de cel mult 40% din valoarea componentei prețului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condițiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență;
b) abrogată.
(3) Valoarea compensației prevăzute la alin. (2) lit. a) poate fi actualizată prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Energiei și Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cu minimum 5 zile lucrătoare înainte de perioada de aplicare.
(4) Abrogat.
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Compensația acordată clienților casnici, prevăzută la alin. (2) lit. a) , precum și elementele exceptate de la plată prevăzute la alin. (2) lit. b) vor fi evidențiate distinct cu semnul «minus» în facturile/anexele la facturile emise de furnizorul de energie electrică/gaze naturale.
(8) Schema de sprijin prevăzută la alin. (1) se aplică și în cazul condominiilor cu încălzire centralizată având drept combustibil gazele naturale și care au un singur punct de consum care deservește spațiile locative din condominiu.
(9) În cazul prevăzut la alin. (8) , schema de sprijin se aplică în facturile emise asociației de proprietari/locatari pentru consumul de gaze naturale al condominiului.
(10) Pentru calculul compensației prevăzute la alin. (2) lit. a) , în cazul condominiilor, consumul zilnic de referință se determină ca produs între consumul zilnic de referință prevăzut în anexă și numărul de spații locative care fac parte din condominiu.
(11) Prețul de referință al energiei electrice este de 0,68 lei/kWh și include tarifele reglementate pentru servicii de rețea, contribuția pentru cogenerare de înaltă eficiență, contravaloarea certificatelor verzi, acciză și TVA, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.
(12) Prețul de referință al gazelor naturale este de 125 lei/MWh și nu include TVA, taxe și tarife reglementate, tarife de înmagazinare, precum și acciza, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.
(13) Prin aplicarea compensațiilor prevăzute la alin. (2) lit. a) prețul final achitat de clientul casnic pentru furnizarea de energie electrică/gaze naturale nu poate scădea sub prețul de referință stabilit la alin. (11) și (12) .
(14) Pentru a beneficia de compensare, reprezentantul administrației condominiului sau proprietarii din condominiu va/vor depune lunar la furnizorul de gaze naturale modalitatea de repartizare a consumului total și consumul corespunzător fiecărui client casnic din cadrul condominiului.