LexistoriaDreptul la drept.

Eliberarea certificatului internațional de import și a certificatului de control al livrării

Azi

OUG 119/2010 · 4 articole

Abrogat la 15 aprilie 2022 · înlocuit de OUG 43/2022. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 18

(1) ANCEX eliberează certificatul internațional de import, certificatul de control al livrării sau alte documente echivalente, emise ori certificate în condițiile cerute de autoritatea competentă din țara exportatorului.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în relațiile cu statele părți la Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, în cazul importurilor de produse cu dublă utilizare prevăzute în listele nr. 2 și 3 din anexa nr. 1 la Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, republicată. Pentru clarificarea unor aspecte specifice, ANCEX poate solicita declarantului alte documente justificative.

Articolul 19

(1) Certificatul internațional de import se emite de către ANCEX în termen de 10 zile de la depunerea de către solicitant a documentației complete, poate fi utilizat de autoritățile țării exportatoare în procedurile premergătoare exportului, în folosul persoanei specificate, și nu poate fi transferat altei persoane.

(2) Solicitantul va notifica ANCEX cu privire la orice modificări ale datelor cuprinse în certificatul internațional de import, declarația utilizatorului final și certificatul de control al livrării, într-un interval de 10 zile de la data la care au intervenit acele modificări. Dacă datele conținute în documente sunt în curs de a fi schimbate sau au fost schimbate, ANCEX este îndreptățit să retragă certificatul.

Articolul 20

În cazul în care importul produselor pentru care ANCEX a eliberat un certificat internațional de import se face în unul dintre birourile vamale ale statelor membre ale Uniunii Europene, persoana în favoarea căreia s-a eliberat certificatul internațional de import va notifica ANCEX cu privire la sosirea produselor pe teritoriul României, în termen de 20 de zile de la efectuarea operațiunii.

Articolul 21

(1) Emiterea certificatului internațional de import poate fi refuzată sau certificatul internațional de import poate fi retras în situațiile în care:

a) solicitantul, partenerul extern sau destinatarul final acționează împotriva prevederilor Regulamentului;

b) emiterea certificatului ar încălca obligațiile internaționale ale României și ar pune în pericol îndeplinirea unor astfel de obligații;

c) comercializarea produselor ar încălca interesele de securitate națională ale României;

d) solicitantul a prezentat date și informații incorecte, neconforme cu realitatea sau incomplete.

(2) Eliberarea certificatului internațional de import pentru produse cu dublă utilizare din domeniul nuclear este condiționată de prezentarea de către solicitantul certificatului internațional de import a unei autorizații de import eliberate de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.

(3) Eliberarea certificatului de control al livrării poate fi refuzată în situația în care verificările efectuate de ANCEX dovedesc neconcordanța cu datele furnizate pentru eliberarea documentului.

(4) ANCEX emite certificatul de control al livrării în termen de 30 de zile de la depunerea documentației complete.