După articolul 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1178 din 14 decembrie 2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022 , cu modificările și completările ulterioare, se introducdouă noi articole, art. 2¹ și 2² , cu următorul cuprins:Articolul 2¹ În vederea implementării obiectivelor de investiții din cadrul componentei 12 - Sănătate, autoritățile publice locale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale acestora pot deveni structuri de implementare pentru beneficiarii aprobați pentru finanțare, prin încheierea unui act adițional la contractul de finanțare. Articolul 2² În vederea implementării obiectivelor de investiții din domeniul sănătății, Ministerul Sănătății poate realiza acorduri de parteneriat cu alte ministere și instituții publice cu rețea sanitară proprie.