(1) Se alocă Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene o cotă de 2,5% din costurile totale estimate ale PNSC, în limita negociată cu Comisia Europeană, corespunzător alocărilor aprobate, reprezentând costurile asistenței tehnice pentru a acoperi cheltuielile legate de activitățile de formare, programare, monitorizare, control, audit și evaluare, inclusiv cheltuieli de salarizare și stimulentele, care sunt necesare pentru gestionarea PNSC și îndeplinirea obiectivelor acestuia, sau orice fel de costuri administrative asociate în mod direct cu punerea în aplicare a planului. Cuantumul și criteriile de alocare, pe fiecare categorie de cheltuieli de asistență tehnică, precum și modul de folosire a resurselor financiare din respectiva categorie se stabilesc prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene.

(2) Sumele necesare costurilor asistenței tehnice prevăzute la alin. (1) se susțin din bugetul MIPE, fiind incluse ulterior în cadrul PNSC în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1), art. 13 alin. (3) și ale art. 29 din Regulamentul (UE) 2023/955.