(1) Autorizațiile de depozit se acordă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcțiile pentru agricultură județene, și a municipiului București, la cererea operatorilor economici care dețin în proprietate sau administrează spații de depozitare pentru produse agricole.
(2) Autorizațiile de depozit se acordă fără percepere de taxe pentru spațiile de depozitare pentru produse agricole, conform regulamentului pentru acordarea acestora, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(3) Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor de depozit cuprinde și prevederi referitoare la condițiile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească spațiile de depozitare.
(4) Abrogat.
(5) Cantitățile de cereale depozitate sunt rezultatul achizițiilor pe baza contractelor de vânzare, al contractelor de prestări de servicii încheiate cu partenerii de pe filieră, precum și al producției proprii, în cazul în care operatorii economici care dețin în proprietate sau administrează spații de depozitare autorizate exploatează, în condițiile legii, terenuri agricole și depozitează producția obținută în vederea comercializării și/sau procesării.