Ordonanța Guvernului nr. 37/2002 pentru protecția animalelor utilizate în scopuri științifice sau în alte scopuri experimentale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 471/2002 , se modifica și se completează după cum urmează: 1. Alineatul (1) al articolului 12 va avea următorul cuprins: "Art. 12. - (1) Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor instituie norme, aprobate prin ordin al președintelui, prin care experimentele sau informațiile cu privire la persoanele care desfășoară astfel de experimente vor fi notificate autorității naționale competente. În urma notificării vor fi acordate autorizații de efectuare a experimentelor." 2. Alineatul (1) al articolului 13 va avea următorul cuprins: "Art. 13. - (1) În baza cererilor de autorizare, a notificărilor primite și a rapoartelor elaborate la nivel județean, Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor colectează și face publice periodic informațiile statistice referitoare la utilizarea animalelor, în ceea ce privește: 3. Alineatul (2) al articolului 17 va avea următorul cuprins: "(2) Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor stabilește, prin instrucțiuni aprobate prin ordin al președintelui, natura datelor ce se regăsesc în registrele care trebuie ținute și actualizate de către persoana responsabilă din punct de vedere administrativ a unităților prevăzute la alin. (1). Aceste registre sunt păstrate minimum 3 ani de la data ultimei înregistrări și sunt puse la dispoziția inspectorilor autorității naționale competente cu ocazia verificărilor periodice." 4. După alineatul (1) al articolului 22 se introduc doua noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins: "(2) Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor, în aplicarea prevederilor alin. (1) și fără a aduce atingere directivelor comunitare în vigoare, furnizează Comisiei Europene informații referitoare la cadrul legislativ și la practicile administrative privind experimentele efectuate pe animale, inclusiv cerințele care trebuie îndeplinite înainte de comercializarea produselor. De asemenea, Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor furnizează informații privind:
a) numărul și tipurile animalelor utilizate în experimente;
b) numărul animalelor, pe categorii selectate, utilizate în experimentele prevăzute la art. 3;
c) numărul animalelor, pe categorii selectate, utilizate în experimentele efectuate în condițiile legii."
a) experimentele realizate pe teritoriul României;
b) autorizațiile emise;
c) orice alte detalii administrative în legătură cu aceste experimente.
(3) România încurajează cercetarea în scopul dezvoltării și validării tehnicilor alternative care furnizează un nivel de informații asemănător celui obținut din experimentele efectuate pe animale, dar care utilizează un număr mai mic de animale sau proceduri mai puțin dureroase, și întreprinde orice alte acțiuni pe care le considera necesare în vederea incurajarii cercetării în acest domeniu. România monitorizează tendintele din domeniul metodelor experimentale."
5. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 24¹, cu următorul cuprins: "Art. 24¹. - La intervale care nu depășesc 3 ani și pentru prima data în termen de 5 ani de la data aderării, Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor informează Comisia Europeană cu privire la măsurile luate în acest domeniu și furnizează un rezumat adecvat al informațiilor colectate potrivit prevederilor art. 13." 6. După articolul 28 se introduce mențiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins: "Prezenta ordonanță transpune Directiva Consiliului nr. 86/609/CEE privind armonizarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește protecția animalelor utilizate în scopuri experimentale și în alte scopuri științifice, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 358/1986, p. 1-28, amendata de către Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2003/65/CE , publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 230/2003, p. 32-33."