LexistoriaDreptul la drept.

Articolul III

Azi

Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2¹), cu următorul cuprins: "(2¹) Valoarea redevențelor aferente venitului suplimentar care se scade în vederea determinării bazei impozabile, în primele două luni ale trimestrului, se calculează pe baza procentajului mediu al redevenței petroliere datorate pentru producția de gaze naturale aferente trimestrului anterior perioadei de referință pentru care se calculează impozitul, iar în a treia lună a trimestrului, pe baza procentajului mediu al redevenței petroliere datorate în trimestrul curent. Regularizarea valorii redevențelor se va face în ultima lună din trimestru pe baza procentajului mediu de redevență aferent trimestrului curent, fiind inclusă în calculul bazei impozabile aferente acestei luni. Procentajul mediu se calculează ca raport între valoarea totală a redevenței datorate pentru producția de gaze naturale în trimestrul anterior sau curent, după caz, și valoarea totală a producției de gaze naturale realizate în aceleași trimestre, utilizată pentru calculul redevenței petroliere." 2. La articolul 5, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) În măsura în care aplicarea prezentelor prevederi impune emiterea de instrucțiuni cu privire la impozitul asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, acestea vor fi emise prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului economiei, cu avizul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale." 3. În anexă, termenii PRCC și PRCNC se modifică după cum urmează: "PRCC - prețul de achizițiea gazelor naturale din producția internă pentru consumatorii casnici în anul 2012, respectiv 45,71 lei/MWh, ajustat cu rata IPC în anul 2014; ......................................................................... PRCNC - prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă proprie pentru consumatorii noncasnici în anul 2012, respectiv 45,71 lei/MWh, ajustat cu rata IPC în anul 2014;"