(1) În cazul neîndeplinirii prevederilor art. 15 alin. (1) și (2) privind notificarea planului de restructurare, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri va prezenta Comisiei Europene un plan de lichidare.

(2) Ajutorul de stat care trebuie recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data scadenței împrumutului până la data recuperării. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(3) În situația în care societatea intră în lichidare, creanțele statului rezultate din gestionarea împrumutului se urmăresc și se execută în condițiile legii. La data intrării în lichidare a societății obligația de reîntregire a veniturilor din privatizare se stinge, iar costurile aferente împrumutului cuvenite bugetului Trezoreriei Statului se anulează. Sumele recuperate în urma procesului de lichidare se fac venit la bugetul de stat.