LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 6

Azi

Creanțele rezultate din gestionarea împrumutului se urmăresc și se execută în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea creanțelor fiscale și se recuperează conform legislației în vigoare privind colectarea creanțelor fiscale de către organul fiscal central competent în administrarea creanțelor fiscale ale împrumutatului, pe baza înscrisurilor întocmite de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin care se individualizează la data scadenței sumele de recuperat și care constituie titluri executorii. În cazul în care instanțele judecătorești s-au pronunțat asupra acestor sume, executarea silită se efectuează în temeiul hotărârii judecătorești definitive care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Articolul 6 · OUG 12/2020 · Lexistoria