(1) Operatorii de program/Operatorii de componentă de program/Beneficiarii/Partenerii români stabiliți în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român au obligația păstrării în bune condiții a tuturor documentelor, potrivit prevederilor Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și/sau ale Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată.
(2) Operatorii de program/Operatorii de componentă de program/Beneficiarii/Partenerii români au obligația de a asigura accesul neîngrădit al autorităților naționale cu atribuții de verificare, control și audit, inclusiv al Unității Naționale de Coordonare, Autorității de plată și Autorității de audit, și al SECO/SDC sau autorităților mandatate de partea elvețiană, în limitele competențelor care le revin, în cazul în care acestea efectuează verificări/controale/audit la fața locului și solicită declarații, documente, informații.