(1) Pentru implementarea și gestionarea măsurilor stabilite prin prezenta ordonanță de urgență la nivelul fiecărei DAJ, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, APIA central transmite la fiecare DAJ datele și informațiile pe fiecare județ/municipiul București, rezultate din interogarea bazei de date din Sistemul informatic de administrare și control (IACS), referitoare la anul de cerere 2024:
a) datele de identificare ale producătorului agricol, respectiv nume și prenume/denumire, CUI/CNP, număr de identificare din Registrul fermierilor - ID APIA, adresa/sediul social, coordonatele bancare; în situația în care solicitantul furnizează un alt cont bancar, acesta se completează cu noile date la rubrica „cod IBAN nou“, barând cu o linie datele înscrise de către APIA aferente contului bancar existent în evidențele acesteia, pentru anul de cerere 2024;
b) suprafețele defalcate și totale declarate de producătorul agricol și/sau determinate în urma controalelor administrative și la fața locului pentru culturile prevăzute în anexa nr. 1 .
(2) Personalul din cadrul DAJ, desemnat prin decizie a conducerii executive a DAJ să aplice prevederile prezentei ordonanțe de urgență și să aibă acces la datele cu caracter personal cuprinse în aplicația informatică de înregistrare nominală a datelor despre solicitanții grantului, este obligat să aplice măsurile de protecție a acestora, cu respectarea tuturor garanțiilor și exigențelor privind confidențialitatea datelor.